Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, scrie pe Facebook că se duce o campanie de informaţii false legat de coaliţia de guvernare şi neagă orice negociere cu Vasile Blaga şi cu Victor Ponta sau destrămarea coaliţiei de guvernare, anunţă Mediafax. „De câteva săptămâni, circulă intens un fake news care este reluat periodic, în ciuda faptului că nu există niciun argument pentru a îi da crezare. Sunt invocate surse neprecizate, informaţii din interior, se face referire la întâlniri secrete. Sursele nu există, informaţiile sunt false, iar întâlnirile nu au loc; dar asta nu îi împiedică pe cei care le răspândesc. Ultimul zvon lansat ar fi că aş fi negociat cu Vasile Blaga şi cu Victor Ponta şi că urmează destrămarea coaliţiei de guvernare şi formarea unei noi majorităţi. Nimic mai fals şi doresc să pun punct acestei campanii de fake news”, scrie Călin Popescu Tăriceanu, pe Facebook. Preşedintele ALDE afirmă că aceia care cred că lupta împotriva statului paralel se va opri cu ajutorul campaniilor fake news, greşesc. ‘Las deoparte faptul că am fost plecat în concediu cu familia în ultimele zile. Astfel de negocieri nu aveau cum şi nu vor avea loc dintr-un motiv foarte simplu. Coaliţia dintre ALDE şi PSD este solidă şi are la bază câteva principii care ne şi asigură o susţinere populară masivă, aşa cum au arătat-o şi ultimele sondaje. În primul rând, este vorba despre apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi lupta împotriva abuzurilor comise de statul paralel. În al doilea rând, consolidarea creşterii economice, astfel încât să se facă simţită în buzunarele românilor. Este adevărat că asemenea oricărei coaliţii există diferende cu privire la paşii tactici ce trebuie urmaţi, în diferite situaţii, dar din punctul de vedere al obiectivelor strategice există un acord puternic între ALDE şi PSD. În final, vreau să le transmit tuturor celor care îşi doresc să vadă stopată lupta contra statului paralel că nu le va merge cu tactica fake news”, mai anunţă Tăriceanu.