N. Dumitrescu

Pentru a celebra cele opt decenii de la trecerea în eternitate a Reginei Maria, la data de 18 iulie 1938, astăzi, la Castelul Peleş, se va deschide o expoziţie dedicată personalităţii acesteia. Gândită ca un proiect cu denumirea “Maria a României. Portretul unei mari regine”, manifestarea include şi lansarea catalogului acestei expoziţii, editat în două volume, care are 720 de pagini. Potrivit organizatorilor, expoziţia este realizată pe trei module, dorindu-se să fie reflectată personalitatea reginei, în acest sens fiind aduse în atenția publicului, în premieră, obiecte considerate de o excepțională valoare. Este vorba despre portetul reginei Maria, realizat în anul 1936 de către pictorul Philip de Lászlo, mantia purtată la încoronarea de la Alba-Iulia, din 15 octombrie 1922, realizată după schițele pictorului Costin Petrescu în atelierele Elena Niculescu-Frunzeanu din București, costumele populare de Argeș și Muscel, precum și o ținută compozită cu elemente de port bănățean, costumele populare fiind considerate mărturii ale dragostei reginei pentru țara sa adoptivă, România. De asemenea, la Peleş vor mai fi expuse, tot în premieră, o serie de obiecte legate de sfârșitul reginei, cum ar fi testamentul olograf, buletinul de deces și cele două casete în care a fost depusă inima reginei Maria la Capela Stella Maris din Blacic. Reprezentanţii Muzeului Naţional Peleş au ţinut să mai menţioneze faptul că proiectul “Maria a României. Portetul unei mari regine” s-a bucurat de o largă și generoasă susținere din partea Arhivelor Naționale ale României, Muzeului Național de Istorie a României, Muzeului Național de Artă al României, Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeului Național Cotroceni, precum și a unor pasionați și generoși colecționari privați: Daniel-Cosmin Obreja, Paul-Cezar Florea, Răzvan Brâncoveanu, Mihai Ghyka, Adina Nanu, Vlad-Andreas Grunau. Autorii catalogului acestei expoziţii sunt personalități ale lumii culturale românești, respectiv dr.Narcis Dorin Ion, prof.univ.dr. Ion Bulei, alături de colectivul de specialiști ai Muzeului Național Peleș, condus de dr. Mircea Hortopan. Expoziția este deschisă pentru public până pe data de 21 octombrie 2018, intrarea fiind liberă, iar programul de vizitare următorul: miercuri 11:00 – 16:15 (ultima intrare), joi – duminică – 9:15 – 16:15 (ultima intrare), luni şi marţi fiind închisă.