Luiza Rădulescu Pintilie

Au fost anunţate oficial rezultatele examenului de titularizare şi, din păcate, se continuă, şi la nivel naţional, şi în Prahova , trista tradiţie a unor rezultate dezastruoase obţinute de un număr prea mare de cadre didactice. De altfel, se poate spune că, într-un fel, examenul a fost început cu stângul, dintre cei 915 de candidaţi prahoveni înscrişi iniţial 114 absentând, iar alţi 73 retragându-se după aflarea subiectelor. Apoi, dintre cele 728 de teze scrise – niciuna nefiind anulată – cam una din cinci, mai precis 131, au fost evaluate cu note sub 5. Iar note de 1, 2, 3 şi 4 s-au obţinut nu numai la Matematică, Limba română, Engleză, Chimie sau Informatică, ci şi la… Educaţie fizică şi Educaţie muzicală. Pentru ca imaginea să fie cât mai completă, mai adăugăm că dintre cei 45 de candidaţi – pentru care există 25 de posturi titularizabile – nu mai puţini de 22 nu au luat nici măcar nota 5.
Pragul minim al notei 7 de la care se poate obţine titularizarea l-au depăşit 385 de candidaţi. Unul singur – la specialitatea învăţători – a reuşit să ia nota 10.
Pe de altă parte, trebuie reţinut că numărul total al posturilor titularizabile la nivelul judeţului este de 191, dintre care 47 pentru educatoare şi 32 pentru învăţători.Ca şi în anii anteriori, sunt specializări pentru care nu există absolut niciun loc titularizabil – Istorie, de exemplu, sau foarte puţine locuri. La Limba română există un singur loc, în mediul rural, la Ceraşu, pentru care s-au înscris… 91 de candidaţi, 13 absentând, iar trei retrăgându-se. Tot un singur loc există şi la Geografie.
Trist şi prea adevărat: cu aceste rezultate se întregeşte, dacă mai era nevoie, şi imaginea de ansamblu a nivelului pe care îl înregistrează învăţământul românesc actual. Fiindcă dacă 131 de profesori nu au reuşit să obţină ei înşişi nici măcar nota 5, de ce să ne mai întrebăm de ce un număr atât de mare de absolvenţi de gimnaziu şi de liceu nu au promovat examenele de Evaluare Naţională şi Bacalaureat ?!