Petre Apostol

Fost component al Naţionalei de handbal şi campion mondial universitar cu echipa României, ploieşteanul Nicolae Ungureanu va evolua la CSM Făgăraş în viitorul sezon competiţional. Jucătorul de 23 de ani rămâne, astfel, în Liga Naţională, după experienţele avute la CSM Bucureşti (cu care a câştigat medalia de argint, în 2016), Steaua Bucureşti şi HC Vaslui.
Format la secţia de handbal de la Grupul Şcolar „1 Mai” Ploieşti, în prezent trecută la CSŞ Ploieşti, Ungureanu a evoluat, în sezonul trecut, la două echipe din primul eşalon. Acesta a început campionatul la Steaua, echipă care avea să devină vicecampioană naţională, dar l-a încheiat la HC Vaslui, la care a jucat din a doua jumătate a competiţiei. De menţionat că sezonul precedent a reprezentat şi cea mai prolifică perioadă a interului ploieştean, care a marcat 64 de goluri, în total, beneficiind şi de faptul că la HC Vaslui a prins mai multe minute pe teren decât la CSM Bucureşti şi Steaua.
Gruparea moldoveană a reuşit să se menţină în primul eşalon valoric, după prezenţa la baraj, însă HC Vaslui s-a retras din campionat, urmând să evolueze sub o altă denumire (CSM Vaslui) în divizia a doua din sezonul următor. Nicolae Ungureanu a schimbat, însă, echipa, în această vară, urmând să joace la CSM Făgăraş, o formaţie intrată de curând pe prima scenă a handbalului românesc, în sezonul trecut reuşind să se menţină în prima ligă după participarea la baraj.
De menţionat că, la CSM Făgăraş, sportivul ploieştean îi va avea colegi pe încă trei handbalişti care au evoluat la Ploieşti, Emilian Turcu şi Cosmin Capotă jucând, în trecut, la Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, în vreme ce experimentatul Tibi Constantinescu s-a remarcat pe prima scenă handbalistică a ţării cu CS Uztel, grupare desfiinţată în prezent.
CSM Făgăraş a început, deja, pregătirile pentru viitorul sezon, sub îndrumarea antrenorului Liviu Andrieş.
În momentul de faţă, în sezonul viitor al Ligii Naţionale de handbal masculin urmează să evolueze trei jucători originari din Ploieşti, anume Nicolae Ungureanu şi veteranii Ionuţ Georgescu (Steaua Bucureşti) şi Laurenţiu Toma (HC Dobrogea Sud Constanţa).