Președintele american Donald Trump a avut ieri o întâlnire istorică, la Helsinki, cu Vladimir Putin, cu speranța declarată de a stabili o relație „extraordinară” cu omologul său rus, scrie AFP, preluată de Mediafax. „Cred că avem oportunităţi extraordinare între ţările noastre, deşi, sincer, în ultimii ani nu ne-am înţeles foarte bine. Eu nu sunt în funcţie de prea mult timp, dar mă apropii de doi ani, şi cred că vom ajunge să avem o relaţie extraordinară. Eu am mai spus-o de-a lungul anilor, sunt sigur că aţi auzit, că o relaţie apropiată cu Rusia este un lucru bun, nu un lucru rău. Cred că toată lumea vrea ca noi să ne înţelegem. Suntem principalele puteri nucleare „, a afirmat Donald Trump la începerea întrevederii cu Vladimir Putin. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a evocat relaţiile strânse cu omologul său american, Donald Trump, subliniind că vrea să discute cu acesta despre relaţiile bilaterale şi despre situaţia internaţională. „Distins domn preşedinte al SUA, este o plăcere să vă întâlnesc în acest loc ospitalier finlandez. Continuăm să avem contacte cu regularitate, am discutat telefonic şi ne-am întâlnit de câteva ori la diverse evenimente internaţionale. Dar sigur că acum a venit vremea să discutăm detaliat despre relaţiile bilaterale şi despre problemele din lume. Sunt multe”, a afirmat Vladimir Putin.