Ieri, preşedintele Donald Trump şi-a anulat toate întâlnirile bilaterale planificate în marja summit-ului NATO. Liderul de la Casa Albă avea planificate întâlniri cu preşedinţii României, Azerbaidjanului, Georgiei. Reluarea discuţilor pe cheltuielile militare, la iniţiativa preşedintelui american, a reprezentat şi cauza pentru care acesta şi-a anulat reuniunile bilaterale, potrivit Mediafax. Potrivit unor surse, Donald Trump le-a cerut aliaţilor NATO să ia în calcul necesitatea de finanţare a apărării la nivelul unui procent de 4% din PIB. Liderul de la Casa Albă a afirmat că ţările NATO ar trebui să aloce în cele din urmă 4% din PIB pentru apărare, sugerând o dublare a obiectivului de 2% stabilit anterior la summitul NATO din Ţara Galilor din 2014.
Cancelarul german Angela Merkel le-a transmis aliaţilor NATO că Germania trebuie să cheltuiască mai mult în domeniul apărării, în urma unei discuţii „fundamentale”, desfăşurate în cadrul summitului de ieri, relatează site-ul agenţiei Reuters. Preşedintele Donald Trump a salutat „progresul extraordinar” obţinut la summitul NATO în ceea ce priveşte sporirea alocărilor bugetare pentru apărare. Întrebat dacă ar lua în calcul să ameninţe că ar putea retrage Statele Unite din NATO, Trump a declarat că deşi ar putea retrage SUA din NATO acest lucru „nu este necesar”. Preşedintele SUA a făcut aceste afirmaţii într-o conferinţă de presă după tensionatul summit NATO de la Bruxelles.
Preşedintele de la Casa Albă a afirmat că le-a spus celorlaţi lideri NATO că „ar fi foarte nemulţumit dacă nu-şi sporesc angajamentele într-un mod foarte substanţial. Pentru că Statele Unite plătesc o sumă enormă – probabil 90% din costul NATO”. Trump a adăugat că „toţi au fost de acord să-şi sporească substanţial angajamentele. Le vor creşte la niveluri la care nu au crezut vreodată”.
„Acum suntem foarte fericiţi”, a conchis Trump. Preşedintele SUA susţine că abordarea sa faţă de aliaţii NATO, în special Germania, este „un mod foarte eficient de a negocia”. Liderul de la Casa Albă a insistat că a fost un summit de succes şi liderii s-au înţeles între ei. „Cred în NATO”, a subliniat liderul american, în pofida criticilor sale la adresa organizaţiei de securitate. Liderul de la Casa Albă a vorbit şi despre întrevederea sa cu preşedintele rus Vladimir Putin, care este programată să aibă loc pe data de 16 iulie la Helsinki, afirmând că îl va întreba din nou pe Putin despre ingerinţele ruse în campania electorală americană din 2016.
Acasă Actualitate Donald Trump salută „progresul extraordinar” în sporirea alocărilor pentru apărare, după tensiunile...