Andrei Ciobanu – atacant născut în anul 1989, format de clubul Astra – component al selecţionatei de amatori a României dar şi… campion mondial cu Naţionala Artiştilor, în Rusia, la Mondialul de acum câteva săptămâni, este, pentru încă un an, golgeterul Ligii A Prahova.
Ca de fiecare dată în ultimii cinci ani, Andrei Ciobanu a dominat întrecerea marcatorilor din primul eşalon judeţean, din anul 2014, el fiind jucătorul cu cele mai multe goluri marcate, sezon de sezon! Acum cinci ani a dat 43, apoi, 32 – timp în care a jucat pentru Astra 2 Ciorani, iar la Păuleşti a “bifat” un adevărat record – 57 de goluri în sezonul 2015-2016, apoi, anul trecut, 43 şi, acum, “doar 32”! Aşadar, cinci campionate la rând cu Ciobanu “Gheata de aur a judeţului”, performanţă incredibilă la acest nivel. Şi, probabil, că … va mai urma, cel care a lăsat posibilitatea de a juca în fotbalul profesionist pentru un job mult mai sigur, de pompier, fiind printre cei mai căutaţi jucători ai campionatului!
Unde mai pui la socoteală că în anii precedenţi, 2012 şi 2013, acelaşi jucător, “Ciobi”, s-a aflat pe poziţi secundă a podiumului, în 2012 după George Bridinel (29 de goluri, încă mai joacă, la Petrolul Teleajen), respectiv, în 2013, locul 2, cu 30 de goluri, după Marian Stanciu (Avântul Măneciu, aflat la “cota 34”, jucător care a ieşit din peisajul fotbalistic prahovean, după ce a plecat în Anglia, la muncă!).
Revenind la clasamentul din acest an, să spunem că, poziţia lui Ciobanu putea fi “ameninţată” de un singur jucător, Adrian Vintilă – care a jucat în retur la CS Blejoi – după ce, în prima parte a sezonului a evoluat în Liga a III-a, la Petrolul 52. Vintilă a reuşit într-o jumătate de sezon, 18 goluri, cifră foarte bună, cu o “medie” similară cu cea reuşită de Ciobanu.
Foarte interesantă şi prezenţa în “Top 10” a unui jucător cu profil mai degrabă defensiv, Vladimir Butufei, mijlocaş central care a reuşit nu mai puţin de 16 goluri, deşi,, în “teorie”, el joacă mai… aproape de propria poartă, decât de cele adverse, tot Butufei realizând, sezonul acesta, o altă premieră greu de egalat – un jucător care a luat cinci Cupe ale României, faza judeţeană, consecutive!
În total, 191 de jucători apar pe lista marcatorilor pe lista “centralizată” a AJF Prahova.

Golgeteri LIGA A PRAHOVA, sezonul 2017- 2018

1. Ciobanu Andrei Dan (CS Păuleşti) 32 goluri
2. Dumitru Bogdan Gabriel (AFC Brebu) 19
3. Ene Mihai Răzvan (Petrolistul Boldeşti) 18
4. Ilie Adrian Mihail (Petrolistul Boldeşti) 18
5. Vintilă Adrian Mihai (CS Blejoi) 18
6. Nae Decebal Gabriel (AFC Băneşti-Urleta) 17
7. Huza Radu Ştefan (CSO Plopeni) 16
8. Butufei Vladimir Angelin (CS Păuleşti) 16
9. Gavrilă Cristian Alberto (CS Cornu) 15
10. Şovăială Iustin Dumitru (CSO Tricolorul Breaza) 15
11. Vasile Cristian (CS Blejoi) 15
12. Ivan Mircea George (CSO Tricolorul Breaza) 14
13. Filip Ionuț (CS Blejoi) 12
14. Savu Florian Cosmin (Avântul Măneciu) 12
15. Mihăiţă Nicolae Cristian (CS Blejoi) 12
16. Constantinescu Antonio Ricardo
(Unirea Teleajen Ploiesti) 12
17. Copilu Nicuşor Ciprian (CS Cornu) 11
18. Cruceru Lucian Gabriel
(CSO Teleajenul Vălenii de Munte) 11
19. Dumitrache Cristian (Petrolul 95 Ploieşti) 11
20. Bridinel George-Daniel (Unirea Teleajen Ploiesti) 10
8-a21. Băcioiu George Andrei (CS Cornu) 10
22. Ivan Sergiu Ionel (CSO Tricolorul Breaza) 9
23. Cernea Gheorghe Liviu
(CSO Teleajenul Vălenii de Munte) 9
24. Anghel Iustin (Petrolul 95 Ploieşti) 9
25. Jipa Michel Cătălin (AFC Băneşti-Urleta) 9
26. Ruptureanu Laurenţiu Cătălin (CS Blejoi) 8
27. Constantin Marco Gabriel (Avântul Măneciu) 8
28. Costache George Eduard (Petrolistul Boldeşti) 8
29. Ghiţă Georgian Laurenţiu (CSO Tricolorul Breaza) 8
30. Vlad Cătălin (CSO Plopeni) 8
31. Vişan Mădălin Gabriel (CSO Tricolorul Breaza) 8
32. Puiuleţ Andrei (CSO Plopeni) 8
33. Preda Vasile (CS Cornu) 7
34. Duricu Marius Nicolae (CSO Tricolorul Breaza) 7
35. Badea Vlăduţ Cristian (CS Blejoi) 7
36. Dumitru Iulian George (AFC Băneşti-Urleta) 6
37. Ţugui Marian Daniel (CS Păuleşti) 6
38. Neagu Alexandru (Avântul Măneciu) 6
39. Tudorie Vasile Alexandru (A.S. F.C. Precizia Săcele) 6
40. Bălan Doru Florin (CS Ceptura) 6
41. Nicoale Horia Gabriel (AFC Băneşti-Urleta) 6
42. Micloiu Cătălin Dănuţ (CS Ceptura) 5
43. Pripu Florin (CS Păuleşti) 5
44. Micu Mihai Vasile (CSO Teleajenul Vălenii de Munte) 5
45. Tănase Ionuţ (CSO Teleajenul Vălenii de Munte) 5
46. Ariciu Silviu Iulian (AFC Băneşti-Urleta) 5
47. Roșu Andrei Florentin (AFC Băneşti-Urleta) 5
48. Oprea Vivian Ionuţ (CSO Teleajenul Vălenii de Munte) 5
49. Alexe Petre Andrei (Petrolistul Boldeşti) 5
50. Gheorghe Florin Alin (Unirea Urlaţi) 5
51. Stan Aurel (Petrolul 95 Ploieşti) 5
52. Stoian Ştefan Daniel (Avântul Măneciu) 5
53. Anghel Ionuț Alexandru
(CS Măneşti 2013 Coada Izvorului) 5
54. Zaibert Iulian (AFC Brebu) 5
55. Rob Cosmin Valeriu (Unirea Urlaţi) 5
56. Anghel Marius Daniel (CS Blejoi) 5
57. Stancila Bogdan Stefan (CS Cornu) 5
58. Bojoagă Theodor (CS Blejoi) 4
59. Sîrbu Adrian (CS Ceptura) 4
60. Procopianu Ionuţ Georgian
(CS Măneşti 2013 Coada Izvorului) 4
61. Beznea Catrinel (CSO Teleajenul Vălenii de Munte) 4
62. Oprea Vivian George
(CSO Teleajenul Vălenii de Munte) 4
63. Vișan Marius Florian (AFC Băneşti-Urleta) 4
64. Rudaru Leonte Eugen (CS Blejoi) 4
65. Vasile Alexandru-georgian (CSO Plopeni) 4
66. Mihai Cristian Alexandru (AFC Băneşti-Urleta) 4
67. Cîrstocea Mihail Gabriel (Avântul Măneciu) 4
68. Costache Dumitru Laurenţiu (CS Ceptura) 4
69. Alexe Anghel Rareş (AFC Băneşti-Urleta) 4
70. Neacşu Ciprian Nicolae (CS Păuleşti) 4
71. Enciu Ionuţ (CS Blejoi) 4
72. Ghiță George (Petrolul 95 Ploieşti) 4
73. Anghel Marius (CS Măneşti 2013 Coada Izvorului) 4
74. Năftănăilă Alexandru Gabriel (CS Ceptura) 4
75. Moise Alexandru Ionuţ (Unirea Urlaţi) 4
76. Aristan Valeriu (Petrolul 95 Ploieşti) 4
77. Petrescu Marian Alexandru (AFC Băneşti-Urleta) 4
78. Gheorghe Andrei Cătălin (Unirea Urlaţi) 4
79. Pîrvu Eduard Ionuţ (CS Blejoi) 4
80. Dumbărescu Constantin Bogdan
(CSO Tricolorul Breaza) 4
81. Chelba Dragoş Gabriel (Unirea Teleajen Ploiesti) 3
82. Dinu Vasile (Unirea Urlaţi) 3
83. Dinu Pavel (Unirea Urlaţi) 3
84. Damian Marian Adelin (CS Păuleşti) 3
85. Ştefan Antonio (CSO Plopeni) 3
86. Herea Ionut (CS Păuleşti) 3
87. Minoiu Ion Gabriel (Unirea Urlaţi) 3
88. Toader Petrică (AFC Băneşti-Urleta) 3
89. Zamfir Alexandru Georgian (CS Păuleşti) 3
90. Butoi Constantin (Unirea Urlaţi) 3
91. Pantilimonescu Constantin (CS Păuleşti) 3
92. Petre Ionuţ Cătălin (CSO Măgura Slănic) 3
93. Bunea Valentin (AFC Băneşti-Urleta) 3
94. Saulea Ovidiu Nicolae (Petrolistul Boldeşti) 3
95. Drăgan George Vlăduţ (AFC Brebu) 3
96. Iancu Cosmin (Unirea Teleajen Ploiesti) 3
97. Ducu Claudiu Constantin (Unirea Urlaţi) 3
98. Alecsandru Roberto Mihail (Petrolistul Boldeşti) 3
99. Simion Ionuţ Valentin
(CS Măneşti 2013 Coada Izvorului) 3
100. Bălan Cristian Marian (Petrolul 95 Ploieşti) 3
101. Tudor Mihai (Petrolistul Boldeşti) 3
102. Dumitru Claudiu Irinel (CS Blejoi) 3
103. Albină Constantin Alexandru
(CSO Tricolorul Breaza) 3
104. Stoian Adrian Cosmin (Avântul Măneciu) 3
105. Burchi Ionuţ Alexandru (CSO Plopeni) 3
106. Dumitru Laurentiu Alexandru (CS Păuleşti) 3
107. Plumb Vasile Silviu (AFC Brebu) 2
108. Năstase Constantin Gabriel (CS Ceptura) 2
109. Badea Florin Bogdanel (CSO Măgura Slănic) 2
110. Filip Gheorghe (Avântul Măneciu) 2
111. Pura Ciprian (CS Ceptura) 2
112. Ghinea Ştefan Mădălin (CS Blejoi) 2
113. Stanca Ștefan Daniel (Petrolistul Boldeşti) 2
114. Baciu Bogdan Mihai (AFC Brebu) 2
115. Roşu Constantin Mădălin (CS Ceptura) 2
116. Ilie Claudiu Andrei (Unirea Urlaţi) 2
117. Neacşu Adrian Georgian
(CSO Teleajenul Vălenii de Munte) 2
118. Tudor Gabriel Claudiu (Unirea Urlaţi) 2
119. Radu Alexandru Ionuţ (CS Păuleşti) 2
120. Tudorache Ionuţ Alexandru (Avântul Măneciu) 2
121. Ştefan Ionuţ Alexandru
(CSO Teleajenul Vălenii de Munte) 2
122. Paraschivoiu Andrei Daniel (Avântul Măneciu) 2
123. Penescu Dragoş Alexandru
(CSO Teleajenul Vălenii de Munte) 2
124. Costache Alexandru (Avântul Măneciu) 2
125. Sandu Valentin (Petrolul 95 Ploieşti) 2
126. Paraschiv Vlăduţ Robert (Avântul Măneciu) 2
127. Brotac Marian Răzvan (CS Ceptura) 2
128. Vlădan Marius Florinel
(CS Măneşti 2013 Coada Izvorului) 2
129. Iancu Ştefan Valentin (CS Ceptura) 2
130. Ilioiu Bogdan Gabriel (AFC Băneşti-Urleta) 2
131. Badea Darius Alin (CS Blejoi) 2
132. Puchea Alexandru (Petrolistul Boldeşti) 2
133. Arnăutu Cristian George (CS Ceptura) 2
134. Paun Dan Marian (AFC Băneşti-Urleta) 2
135. Gheorghe Adrian (Petrolul 95 Ploieşti) 2
136. Stancu Octavian Stelian (AFC Băneşti-Urleta) 2
137. Ursu Budacă Alin Valentin (CS Blejoi) 2
138. Budileanu Iulian (AFC Brebu) 2
139. Ungureanu Fabian Mihail
(CS Măneşti 2013 Coada Izvorului) 2
140. Barbu Cristian Valentin (Petrolistul Boldeşti) 2
141. Chiva Alin Florin (CS Ceptura) 1
142. Soare Mihai Daniel (Unirea Teleajen Ploiesti) 1
143. Lupu Gabriel Răzvan (AFC Băneşti-Urleta) 1
144. Jărcălău Răzvan Ionuţ (CSO Măgura Slănic) 1
145. Miricică Robert-vlăduţ (Unirea Urlaţi) 1
146. Radu Răzvan Ionuţ (CS Ceptura) 1
147. Chejnoiu Dragoş Costin (CSO Plopeni) 1
148. Toader Sergiu Mihai (Petrolistul Boldeşti) 1
149. Alecu Ionuţ Cosmin (AFC Brebu) 1
150. Dudulescu Alexandru Georgian
(CSO Teleajenul Vălenii de Munte) 1
151. Dobre Dario Gheorghe (Unirea Teleajen Ploiesti) 1
152. Lascu Grigore Ciprian (CS Ceptura) 1
153. Fieraru Teodor Gabriel (Petrolistul Boldeşti) 1
154. Bărăgan Gheorghe (CS Păuleşti) 1
155. Neculae Gheorghe Cosmin
(CSO Teleajenul Vălenii de Munte) 1
156. Ghica Mihail Octavian (CS Cornu) 1
157. Chercheaţă Valentin (Unirea Urlaţi) 1
158. Goran Vasile Iulian (Unirea Urlaţi) 1
159. Gheorghe Mihail Octavian (CS Cornu) 1
160. Stan Ştefan Cătălin (Unirea Urlaţi) 1
161. Rădulescu Ştefan (CSO Teleajenul Vălenii de Munte) 1
162. Burlacu Vlăduţ Aurelian (AFC Brebu) 1
163. Dumitru Radu Sebastian (CS Cornu) 1

8-b
164. Condrea Georgian (Unirea Teleajen Ploiesti) 1
165. Chiriţă Daniel (Petrolul 95 Ploieşti) 1
166. Neagu Alexandru Ştefan (AFC Băneşti-Urleta) 1
167. Bădu Stelian Răzvan (Petrolistul Boldeşti) 1
168. Ghiţă Nicolae Gheorghe (Unirea Urlaţi) 1
169. Costache Marian Valentin
(CS Măneşti 2013 Coada Izvorului) 1
170. Ion Florin (Petrolul 95 Ploieşti) 1
171. Caliţa Marius Remus (CS Ceptura) 1
172. Trifan Florin Cătălin (Unirea Urlaţi) 1
173. Zamfir Gabriel Alexandru (CSO Tricolorul Breaza) 1
174. Zecheru Lucian (CSO Plopeni) 1
175. Gheorghe Ovidiu Cristian (CSO Tricolorul Breaza) 1
176. Iordache Valentin Roberto (CS Blejoi) 1
177. Ionescu Ştefan Robert (Avântul Măneciu) 1
178. Stănilă Ionuţ Adrian (Petrolul 95 Ploieşti) 1
179. Stoica Claudiu Alexandru (CS Blejoi) 1
180. Dogaru Răzvan (CSO Teleajenul Vălenii de Munte) 1
181. Pancovici Florin Daniel (AFC Brebu) 1
182. Savu Miodrag Gabriel
(CSO Teleajenul Vălenii de Munte) 1
183. Simion Marius Daniel (CS Cornu) 1
184. Rada Marian Sebastian (AFC Brebu) 1
185. Prodan Florin (CS Cornu) 1
186. Ivancea Narcis Florin (CSO Măgura Slănic) 1
187. Damian Alexandru (CSO Tricolorul Breaza) 1
188. Ionescu Ionuţ Cătălin (Petrolistul Boldeşti) 1
189. Mușea Ion Răzvan (CSO Tricolorul Breaza) 1
190. Costache Silviu Marius
(CSO Teleajenul Vălenii de Munte) 1
191. Panait Ionuţ Daniel (CS Păuleşti) 1