F. T.
În ultimele două săptămâni, peste 400 de poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au acţionat pentru destructurarea grupurilor infracționale specializate în comiterea a diverse infracțiuni. Astfel, în perioada menționată, au fost derulate 50 de acţiuni operative, în cadrul cărora au fost efectuate 160 de percheziții domiciliare, fiind, totodată, efectuate activități investigative pentru probarea activității infracționale a 234 de persoane. Dintre acestea, 67 au fost reținute sau arestate. Cu ocazia descinderilor, au fost ridicate diverse sume – 157.190 de lei, 18.945 de euro, 16.080 de lire sterline, 120 franci elvețieni, precum și 15 laptopuri, zeci de telefoane mobile, zeci de cartele SIM, autoturisme ș.a.m.d. Printre acțiunile amintite mai sus se regăsesc și descinderile polițiștilor prahoveni la 17 domicilii din Constanța, Teleorman, Giurgiu și Tulcea – despre care am amintit și într-unul dintre numerele trecute ale ziarului –, la persoane bănuite de înșelăciuni, cărora le-au căzut victime inclusiv prahoveni, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 700.000 de lei.
În urma acțiunii polițiștilor în județele menționate au fost aduse, cu mandat, pentru a fi audiate, 15 persoane, 12 dintre acestea fiind rețínute. Totodată, de la domiciliile percheziționate au fost ridicate două autoturisme, 5.000 de euro, 7.500 de lei, un pistol cu gaze deținut ilegal, mai multe telefoane mobile și cartele electronice.