Marian Dima

Semifinalele Cupei României – faza judeţeană, încep astăzi, la Plopeni, cu duelul dintre CS Blejoi şi CS Păuleşti. De la orele 17,30, pe stadionul „Gheorghe Şilaev”, două dintre echipele obişnuite cu fazele superioare ale competiţiei, aproape în fiecare an, se vor lupta pentru prima „poziţie” în finala judeţeană, urmând ca mâine să se decidă şi cealaltă grupare calificată, după duelul dintre AFC Băneşti Urleta şi CS Păuleşti, găzduit, de la aceeaşi oră, la Câmpina. Va fi, de asemenea, un meci interesant, deschis oricărui rezultat, fiecare dintre cele două grupări visând la finală şi, apoi, cu siguranţă, la trofeul pus în joc, Cupa reprezentând un obiectiv pentru toate cele 4 echipe calificate, întâmplător sau nu, acestea fiind şi primele clasate în ierarhia Ligii A. De menţionat că, cel mai probabil, ultimul act al competiţiei va fi organizat de către Asociaţia Judeţeană de Fotbal Prahova pe stadionul „Conpet”, din Strejnic, săptămâna viitoare.