Ieri, instanţa supremă a amânat să pronunţe soluţia în dosarul DGASPC în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este acuzat de fapte de corupţie alături de fosta sa soţie, Bombonica Prodana. Sentinţa a fost amânată pentru 21 iunie, potrivit Mediafax.
Este pentru a doua oară când instanţa amână pronunţare în dosarul care îl vizează pe liderul PSD Liviu Dragnea.
De această dată motivul îl reprezintă concluziile scrise depuse la dosar de avocatul Bombonicăi Prodana, fosta soţie a lui Dragnea.
La ultimul termen, procurorii au cerut închisoare cu executare pentru toţi inculpaţii din dosar. În cazul lui Liviu Dragnea, DNA a solicitat până la 7 ani şi 6 luni de detenţie, dar şi anularea suspendării pedepsei din dosarul Referendumului.
În ceea ce o priveşte pe fosta soţie a lui Liviu Dragnea, procurorii au renunţat la acuzaţii, întrucât aceasta a achitat prejudiciul.