După ce s-a tras copertina peste prima ediţie a Festivalului Internațional de Teatru pentru copii și tineret „Imaginarium”, conducerea Teatrului Toma Caragiu Ploieşti, principalul organizator al evenimentului, consideră a fost un eveniment încununat de succes. În perioada 21-27 mai 2018, a avut loc prima ediție a acestei manifestări, desfășurată sub motto-ul „Imaginează, creează, împărtășește”. Organizat de Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești, Primăria Municipiului Ploiești și Asociația Culturală Viitor Art și aplaudat de ploieșteni de toate vârstele, festivalul a reunit trupe din toată țară – Târgu Mureș, Brașov, București, Timișoara, Galați, Oradea, Sibiu, Cluj – dar și din străinătate – Elveția, Republica Moldova, dovedindu-se a fi un veritabil laborator de teatru și povești. Spectatorii au putut urmări povești clasice sau actuale, în spectacole de toate genurile: de animație, 3D, cu păpuși sau non-verbale. Pe parcursul celor şapte zile de festival au fost prezentate 15 producții, adresate atât copiilor între 3 și 12 ani, cât și tinerilor și adulților. Alături de spectacole, au avut loc evenimente stradale, ateliere de improvizație și creație pentru copii, un workshop de parenting, dar și un altul de vorbire scenică dedicat actorilor. Acestea s-au derulat în sala și foyer-ul Teatrului „Toma Caragiu”, în sala Teatrului pentru copii „Imaginario”, pe aleea pietonală din față teatrului și în sala Filarmonicii „Paul Constantinescu”.
Festivalul Internațional de Teatru pentru copii și tineret „Imaginarium” se dorește a fi un program complex de educație teatrală, culturalizare și formare a gustului estetic al celor mai mici spectatori, prin intermediul spectacolelor, al dezbaterilor și al atelierelor de teatru.