Nicoleta Dumitrescu
În chicoteli pe toate tonalităţile, vată pe băţ, baloane colorate şi desene pe asfalt, „Ziua Internaţională a Copilului” a adus ieri, mult prea repede, vara în calendar. Nu a fost ca un fel de dedicaţie din partea celor mici pentru cei mari, ci a venit aşa, pe negândite, cum vin toate lucrurile în ultima perioadă, fără să existe vreo legătură anume, nici măcar cu perioada din calendar.
De fapt, dacă este să ne uităm în urmă, nimic nu mai respectă nimic. Parcă timpul se ghidează după o busolă stricată şi pe care nimeni nu îndrăzneşte, sau nu vrea, să o repare.
Şi, fără să mai existe vreun ciocănit discret la uşă, vreo atenţionare, vreo adiere, vreo şoaptă, ne trezim cu situaţii pe care, vrând nevrând, trebuie să le acceptăm sau la care să ne adaptăm.
Ne trezim, aproape peste noapte, că lucrurile care păreau, din start, că sunt simple şi clare, dintr-o dată s-au schimbat, după logica unuia sau a altuia din cei cărora mulţi li se adresează cu „şefule!” De fapt, dacă stăm şi analizăm de ce s-au schimbat multe, una dintre cauze este aceea că destui au considerat că ghidajul treburilor importante trebuie lăsat pe mâna celui considerat a fi cel mai popular, adică acela al cărui zâmbet poate da semnalul unor potenţiale cascade de râs, iar un deget ridicat – fie aprobare, fie negare, în funcţie de situaţii.
Aşa s-a ajuns ca, în ziua de astăzi, ţara să fie condusă de o sumedenie de lideri, ajunşi să capete acest statut graţie prieteniilor ţesute mai ales pe interes, sau mai bine zis pe interese.
Pentru că, în momentul de faţă, dacă ar fi să fie analizat fiecare eveniment care a ajuns să fie pe post de „ştirea momentului”, întotdeauna, la mijloc, a fost ceva sau mai exact cineva.
Iar acel cineva nu a făcut niciun pas înainte, nu a mişcat niciun deget fără ca să se gândească mai întâi la el, imaginea lăsată în urmă fiind aceea care seamnă a „După noi, potopul!”
Astfel, aproape că nu mai este nimic în care să existe măcar o aparentă linişte, nesiguranţa fiind ca un fel de plasă în care au fost ţesute mai toate modificările făcute sub eticheta „mai bine” sau „mai mult”. Pentru cine anume poate fi acest bine sau mai mult este o altă întrebare, în jurul acestei dileme mai fiind un pic răspândită ceaţa înainte de campaniile electorale, când cei care deţin puterea şi funcţiile cele mai importante, chipurile în mărinimia lor, hotărăsc să instituite tot felul de plusuri, inclusiv din punct de vedere salarial.
Că aceste plusuri dau impresia că au fost croite pe genunchi, în birouri cu scaune din piele care se odihnesc pe covoraşe din pluş, asta-i o altă problemă.
Cert este că prea repede se trece peste multe etape, etape care, tardiv, sunt considerate că au fost, de fapt, cele mai importante. Nu se vede, sau nu se vrea, esenţialul, mult mai aproape fiind câştigul de moment, considerându-se faptul că viitorul este mult prea departe!
De fapt, este ca în viaţă. Închidem ochii şi ignorăm greşelile unei anumite perioade din viaţă, considerând că până la bătrâneţe mai e mult! Se pare că, de cele mai multe ori, nu este aşa, în contextul în care se spune că, de regulă, greşelile neasumate şi neîndreptate te pot aştepta, la cotitură, când nu te aştepţi. Aşa că, aviz acelora care cred că pot face lucrurile să meargă mult prea repede, oricând şi oriunde!
