Sfântul Ilarion cel Nou s-a născut în jurul anului 773, din părinţi drept-credincioşi şi s-a călugărit la vârsta de 20 de ani, în Mănăstirea Xirochipiu, din Constantinopol. Pleacă la Mănăstirea Dalmat şi ajunge stareţul acesteia. El a fost ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul şi următorul vieţii Sfântului Ilarion cel Mare, al cărui nume cu cinste l-a purtat.
În anul 813, Ilarion l-a certat pe împăratul Leon Armeanul (813-820) pentru că nu cinstea icoanele. Din acest motiv va fi supus la multe chinuri. Leon Armeanul a fost omorât cu sabia de propriile lui gărzi, în locul din biserică în care el a aruncat icoana Mântuitorului la pământ. După moartea acestuia, la conducerea imperiului vine împăratul Mihai al II-lea Rangabe (820-829), care îi eliberează pe toţi cei care pătimiseră în temniţe din cauza luptei împotriva sfintelor icoane. Când pe scaunul imperial va urca fiul lui Mihai, Teofil (829-842), Sfântul Ilarion cel Nou va fi exilat pe insula Afusiei, până când la putere a venit binecredincioasa împărateasa Teodora (842-856), care a reintrodus icoanele în Biserică şi a permis convocarea unui sinod în martie 843, la Constantinopol. Hotărârile acestui sinod sunt citite în Biserică, în prima duminică din postul Sfintelor Paşti, numită de atunci Duminică Ortodoxie. Sfântul Ilarion cel Nou a revenit la Mănăstirea Dalmat şi a trecut la cele veşnice la vârsta de 70 de ani.
