Anul competiţional 1966/67: Victoria Boboc – campioana regiunii Ploieşti
Constantin Dumitru-Plopeni
Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia ca în fiecare sâmbătă să citească materiale „cu parfum de epocă” despre cei care au pus bazele fenomenului fotbalistic în judeţul nostru. Astăzi, prima parte despre organizarea „sportului rege” din perioada regiunii Ploieşti.
Anul competiţional 1966/67 a adus un număr record de echipe înscrise de pe raza întregii regiuni Ploieşti, cifra ajungând la 315 grupări afiliate. Ele au fost structurate astfel: Petrolul Ploieşti (locul 9) în divizia A, două echipe s-au întrecut în seria I a diviziei B: Flacăra Moreni (locul 6) şi Poiana Câmpina (locul 7). În divizia C din regiunea Ploieşti au jucat patru grupări: Metalul Buzău (locul 3) şi Rapid Plopeni (locul 10) – aceasta a luat locul echipei Rapid Mizil, cu care a fuzionat la 13 aprilie 1967 – ambele în seria Est şi Metalul Târgovişte (locul 3) cu Electrica Fieni (locul 12) în seria Sud. Campionatul regional Ploieşti a fost organizat din nou cu două serii Est şi Vest, ambele cu câte 12 grupări. Echipele nou participante în acest eşalon au fost: Chimistul Valea Călugărească şi Petrolul Băicoi – ambele au fost promovate din campionatele raionale. După disputarea primei părţi a campionatului, în fruntea clasamentului s-au aflat: Metalul Plopeni (18p), Petrolul Berca (16p) şi Victoria Boboc (13p) în seria Est şi Rafinăria 4 Câmpina (17p), Carpaţi Sinaia, Caraimanul Buşteni şi Petrolul Băicoi (toate cu câte 15 puncte) în seria Vest. Câştigătoarele celor două serii au fost Victoria Boboc (în seria Est) şi Caraimanul Buşteni (seria Vest). Ambele echipe s-au întâlnit în jocuri directe pentru stabilirea campioanei regionale. În primul joc, care s-a disputat la 4 iunie 1967 la Boboc (Buzău), Victoria a învins Caraimanul Buşteni (1-0). În partida retur, care a avut loc la 11 iunie 1967 la Buşteni, Caraimanul a învins cu 1-0. Al treilea joc dintre cele două a fost programat la 18 iunie 1967 la Ploieşti şi partida s-a încheiat la egalitate (1-1). Campioana regiunii Ploieşti a fost desemnată după calcularea mediei de vârstă a celor două echipe. Învingătoare a fost Victoria Boboc (antrenor Iancu Drăgan). Din lotul acestei echipe au făcut parte următorii jucători: Tunaru, Damian, Turcu, Zamoniţă, Toth, Boldura, Macovei, Szekely, Preda, Bucşe şi Mitu. Din postura de campioană a regiunii Ploieşti, Victoria Boboc a participat la barajul pentru promovare în Divizia C şi a întâlnit, la 23 iulie 1967 la Boboc, gruparea Minerul Motru, pe care a învins-o cu 1-0. În partida retur, care s-a disputat la 30 iulie 1967 la Piteşti, Minerul a învins cu 1-0. Al treilea joc programat la 4 august 1967 la Piteşti, Minerul a câştigat cu 1-0 şi au promovat în campionatul republican, divizia C.
Învingătoarele Viitorul Slănic şi Flacăra Carotajul au promovat în „elita Regională”
Lupta a fost foarte aspră în campionatele raionale, la care au luat parte 284 de grupări care au fost împărţite pe raza întregii regiuni în campionate orăşeneşti (Ploieşti, Buzău şi Târgovişte) şi în cele opt raioane. Înainte de începerea turneului final o serie de câştigătoare de serie au susţinut jocuri de baraj pentru desemnarea echipelor calificate. Petrolul Urlaţi – Recolta Târgşorul Vechi 2-1 – pentru desemnarea campioanei raionului Ploieşti; Victoria Bordeni – Foresta Doftana Brebu 1-0 – pentru desemnarea învingătoarei din raionul Câmpina; Recolta Măgurele – Viitorul Slănic 3-1 şi 1-9 în jocul retur – pentru desemnarea campioanei raionului Teleajen; Progresul Loloiasca – Metalul Cislău 4-2 – pentru desemnarea echipei care participă la turneul final dintre cele două raioane. Cele opt echipe calificate în acel sezon au fost următoarele: Progresul Loloiasca – (din raionul Mizil), Înfrăţirea Joiţa (raionul Rm. Sărat), Viitorul Slănic (raionul Teleajen), Autobuzul Buzău (campionatul orăşenesc Buzău), Flacăra Ploieşti – care înaintea turneului final a fuzionat cu Carotajul şi a participat la turneu sub numele de Flacăra Carotajul (din campionatul orăşenesc Ploieşti), Victoria Bordeni (raionul Câmpina), Petrolul Târgovişte (campionatul orăşenesc Târgovişte) şi Petrolul Urlaţi (raionul Cricov). Jocurile turneului final s-a desfăşurat în perioada 2-16 iulie 1967, pe arenele Dorobanţul, Feroemail, Prahova şi Rafinăria Teleajen.
Clasament final: baraj de promovare Regiune, Seria Est, 1967
1. Viitorul Prăjani (Slănic) 3 3 0 0 6-0 6
2. Autobuzul Buzău 3 2 0 1 14-5 4
3. Progresul Loloiasca 3 1 0 2 5-13 2
4. Înfrăţirea Joiţa 3 0 0 3 3-10 0
Petrolul Târgovişte – Victoria Bordeni – teren „Prahova” : joc neterminat – mingea s-a dezumflat şi nu s-a găsit o altă minge !!.
Clasament final: baraj de promovare Regiune, Seria Vest, 1967
1. Flacăra Carotajul Ploieşti 3 3 0 0 11-1 6
2. Petrolul Târgovişte 2 1 0 1 4-3 2
3. Victoria Bordeni 2 0 1 1 2-6 1
4. Petrolul Urlaţi 3 0 1 2 2-9 1
Au fost promovate în campionatul regional: Viitorul Slănic, Flacăra Carotajul Ploieşti şi Petrolul Târgovişte.