Nouă state membre ale Uniunii Europene au semnat, ieri, un document care prevede înfiinţarea unei forţe europene de intervenţie militară, potrivit unor surse politice citate de cotidianul britanic The Guardian și preluate de Mediafax.
Propusă de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, forţa militară europeană va avea rolul mobilizării rapide pentru gestionarea crizelor în întreaga lume.
Miniştrii Apărării din Franţa, Germania, Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Olanda, Estonia, Spania şi Portugalia au semnat scrisoarea de intenţie în Luxemburg.
După instalarea noului guvern, Italia a retras oferta iniţială de participare la această structură militară, dar Roma nu a exclus posibilitatea viitoarei implicări. Iniţiativa militară europeană a generat preocupări în cadrul Alianţei Nord-Atlantice privind distanţarea de Statele Unite.
„Apărarea europeană necesită o cultură strategică unitară. Termenele şi deciziile din UE sunt mult mai îndelungate comparativ cu urgenţa care poate apărea într-o situaţie critică într-un stat pe care europenii l-ar considera o miză pentru securitatea proprie”, a explicat Florence Parly, ministrul francez al Apărării, într-un interviu acordat cotidianului Le Figaro.