Violeta Stoica
Mișcarea, în aerul curat al munților care înconjoară orașul prahovean Azuga, este o adevărată binecuvântare pentru oricine. Pe de altă parte, comparativ cu celelalte două stațiuni montane prahovene, Azuga oferă iubitorilor de mountain bike, potrivit lui Vasile Richea, de la Azuga Ski and Bike Resort, mai multe trasee, atât pe Valea Azugii, cât și pe crestele Munților Baiului. De la Azuga se poate pleca spre alte localități – Predeal – Bușteni – Sinaia – Valea Doftanei, dar există și trasee de coborâre cu bicicleta (enduro) de pe culmea Sorica, respectiv Poteca Vulpilor – ușor, Drumul Căruțașilor – mediu și Poteca Afinarilor – dificil.
Frumusețea locurilor poate fi admirată din telegondolă, care funcționează în această perioadă între orele 9-16.00, o urcare costând 20 de lei pentru adulți și 15 lei pentru copiii cu vârsta de până la 14 ani, nefiind nicio taxă impusă pentru bicicletă. Împătimiții mountain bike-ului pot să-și facă și abonament netransmisibil de o zi, cu număr nelimitat de urcări cu telegondola costând 60 de lei pentru adulți și 40 de lei pentru copii.
Pe de altă parte, conform declarațiilor lui Vasile Richea, de Ziua Copilului, minorilor cu vârsta de până la 14 ani li s-a acordat reducere de 50%, iar celor mai mici de cinci ani – acces gratuit la telegondolă.