Astăzi, viceprim-ministrul Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului, însoțită de specialiști din cadrul ministerului, va efectua o vizită de lucru în județul Prahova, scopul fiind evaluarea stadiului revizuirii autorizațiilor rafinăriilor OMV, Lukoil și ROMPETROL, dar și modul în care SC UNILEVER își îndeplinește obligațiile de mediu. Cu acest prilej, în continuarea discuțiilor care au avut loc la Ministerul Mediului și la Ploiești, Grațiela Gavrilescu se va întâlni cu managerii și la sediile rafinăriilor, pentru a se informa, direct, în legătură cu modul în care măsurile de diminuare a poluării aerului și a disconfortului olfactiv asumate de către aceștia au fost puse în aplicare.
De asemenea, ministrul Mediului va participa și la inaugurarea Stației de tratare mecano-biologică a deșeurilor Ploiești, proprietate a Consiliului Județean Prahova, investiție în valoare totală de peste 64 milioane de lei.
Acasă STIRI DE ULTIMA ORA! Ministrul Mediului verifică în Prahova măsurile de diminuare a poluării aerului...