Unul dintre puţinii fotbalişti ploieşteni „de Liga I”, Laurenţiu Marinescu, a devenit „liber de contract”după ce clubul pentru care a evoluat în ultimele sezoane, FC Voluntari, a anunţat că nu îi va propune un nou angajament. Jucătorul de 33 de ani contribuise decisiv la performanţa istorică a clubului ilfovean, realizată anul trecut – câştigarea Cupei României. Alături de Marinescu, noul manager al Voluntariului, Ioan Andone, a „executat” mai bine de o echipă – Mihai Mincă, fostul portar al Filipeştiului – Dragoş Balauru, Ionuţ Balaur, Daniel Novac, Răzvan Horj, Marian Pleaşcă, Daniel Benzar, Petre Ivanovici, Florin Cernat, Lucian Sânmărtean, Lucian Cazan şi Adrian Voicu fiind pe lista jucătorilor care nu vor mai continua la Voluntari

Şi Budescu, gata să părăsească Liga I

Un alt jucător format la Ploieşti, de Petrolul şi Astra – Constantin Budescu – este pe cale de a pleca din Liga I, unde activează pentru FCSB. Internaţionalul român -prezenţă obişnuită în Naţională de când la timona primei reprezentative a venit Cosmin Contra – ar putea ajunge în Arabia Saudită, la Al Shabab, sub comanda fostului său antrenor de la Astra – Marius Şumudică. Ar fi a doua experienţă peste hotare, pentru jucătorul de 29 de ani, după cea eşuată, în China, la Dalyan Yifang.