Sub egida programului național „România 100 de ani”, Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, organizează, astăzi şi mâine, la sediul Muzeului de Artă Religioasă din Vălenii de Munte, str. George Enescu nr. 3, Sesiunea Națională de Comunicări Științifice „Rolul muzeelor memoriale în muzeografia românească”. Cea de-a XIII-a ediție, dedicată Centenarului Marii Uniri, se desfășoară sub tematica „Personalități care au contribuit la realizarea Marii Uniri”. Marcând trecerea a 147 de ani de la nașterea marelui savant Nicolae Iorga, manifestarea științifică reunește istorici, profesori universitari, cercetători și specialiști din întreaga rețea muzeală națională. Deschiderea comunicărilor științifice va avea loc astăzi, la ora 10.30, la Muzeul de Artă Religioasă Vălenii de Munte. Invitații, prof. dr. Alex Mihai Stoenescu, prof. univ. dr. Gheorghe Calcan și prof. Ion Bocioacă, vor susține prelegeri cu privire la evenimentele petrecute în 1918, dar mai ales la oamenii care s-au dedicat, trup și suflet, înfăptuirii Unirii. De asemenea, în cadrul acestei ediții, mâine, începând cu ora 15.00, se va desfășura programul „Totul pentru țară”, organizat de Asociația de Reconstituiri Istorice „6 Dorobanți”, în semn de respect pentru tradițiile militare românești, pentru valorile și identitatea națională, un omagiu adus celor care au luptat pentru patrie.