Petre Apostol
La arena din Hunedoara s-a desfăşurat, timp de două zile (9-10 iunie), turneul final al Campionatului Naţional de Popice la categoria U14, la probele de individual şi tandem. Printre sportivele care au urcat pe podiumul de premiere la această ediţie de campionat s-au numărat şi două reprezentante de la Conpet Petrolul Ploieşti, pregătite de antrenoarea Daniela Lăcătuşu.
De la gruparea ploieşteană, Letiţia-Ştefania Mihai şi Teodora-Maria Dragu au devenit campioane ale României la proba de tandem feminin, demonstrând că la Conpet Petrolul există, în continuare, perspective pentru viitorul acestui sport.
În altă ordine de idei, la finalul săptămânii, de vineri până duminică, Conpet Petrolul Ploieşti va lua parte la un concurs naţional pentru copii cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani, respectiv 12 şi 14 ani, gruparea prahoveană având înscrişi 14 sportivi.