Nicoleta Dumitrescu
În ultimii trei ani, rata şomajului a scăzut, în judeţul Prahova, cu peste două puncte procentuale. Dovadă stau statisticile Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Prahova, din care reiese faptul că, de pildă, în luna mai 2015, rata şomajului a fost de 4,88%, iar luna trecută – 2,70%. Cert este că, de la începutul anului 2018, rata şomajului înregistrată la nivel de judeţ a fost sub nivelul celei anunţate pe plan naţional. Luna trecută, în Prahova erau peste 8.000 de şomeri, cei mai mulţi fiind ploieşteni, în mediul rural, comuna Filipeştii de Pădure situându-se pe primul loc în ceea ce priveşte numărul persoanelor fără loc de muncă. AJOFM Prahova susţine că oferta de locuri de muncă înregistrată în evidenţele instituţiei a crescut constant în ultimii ani, luna trecută găsindu-şi serviciu peste 500 de persoane. Pe de altă parte, luna trecută au fost disponibilizate 35 de persoane, o altă concediere colectivă fiind anunţată şi luna viitoare.
La sfârșitul lunii mai 2018, rata șomajului a fost, în Prahova, de 2,70%, în scădere cu 0,02% față de cea înregistrată la sfârşitul lunii aprilie. De altfel, datele statistice ale Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Prahova relevă faptul că, în comparaţie cu 2015, când rata şomajului a fost şi de peste 5 procente – evidenţiată cu roşu într-un tabel al evoluţiei ratei şomajului în ultimii ani – anul acesta a scăzut destul de mult, fiind mult sub procentul comunicat oficial la nivel naţional, concludente fiind chiar primele luni. Astfel, în luna ianuarie 2018, procentul la nivel de judeţ a fost de 3,05% (la nivel de ţară a fost de 3,99%), în februarie – 3,02% (pe ţară 3,94%), martie – 2,9%(pe ţară 3,81%).
Luna trecută nu aveau un loc de muncă, în mod oficial, 8.024 de prahoveni, cei mai mulţi -1.022 – fiind din Ploieşti, urmaţi de cei din Mizil – 370 de persoane, Câmpina – 260 de persoane, Vălenii de Munte – 145 de persoane, Urlaţi – 133 de persoane, Boldeşti-Scăeni – 118 persoane. În mediul rural, cei mai mulţi şomeri erau, luna trecută, la Filipeştii de Pădure – 370 de persoane, iar la Bucov – 201 de persoane. Numărul total de șomeri la sfârșitul lunii trecute a scăzut cu 74 de persoane față de cel înregistrat în luna aprilie. Totodată, față de aceeaşi lună aprilie s-a constatat şi o scădere a numărului de șomeri care au ieşit din evidenţele AJOFM Prahova. Iar unul dintre motive a fost încadrarea în muncă pe perioadă nedeterminată și determinată a unora dintre cei care se aflau în căutarea unui loc de muncă. De altfel, AJOFM a făcut precizarea că oferta de locuri de muncă înregistrată în evidențele instituţiei a crescut constant în ultimii ani. “În cursul lunii mai 2018 s-a manifestat tendința generală din ultimii ani în ceea ce privește numărul locurilor de muncă vacante comunicate, fiind înregistrate în evidenţe 2.663 locuri de muncă vacante, comparativ cu 2.055 de locuri de muncă din luna aprilie 2018. În același timp, numărul încadrărilor în muncă prin AJOFM Prahova a fost de 573 persoane în luna mai 2018, cu tendință de creștere”, se arată în statisticile instituţiei.
Totodată, ni s-a mai precizat că, luna trecută, a fost înregistrată disponibilizarea, prin concediere colectivă, a 35 de salariaţi, o situaţie similară urmând să fie înregistrată şi luna viitoare. În acest context, AJOFM Prahova a anunţat că pentru luna iunie se preconizează disponibilizarea colectivă de 38 salariați din județul Prahova, un agent economic anunţând intenţia de a efectua concedieri colective.