Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, guvernul Republicii Moldova a donat copiilor din diasporă un lot de peste 1.400 de cărţi, cu scopul de a-i încuraja să înveţe limba română şi să păstreze legătura emoţională cu ţara de origine a părinţilor lor, a informat ieri executivul de la Chişinău într-un comunicat de presă, preluat de Agerpres. Copiilor le vor fi expediate 417 exemplare de abecedare „Albinuţa”, scrise de Grigore Vieru. Acestea vor conţine câte un semn de carte cu un mesaj din partea prim-ministrului Pavel Filip, potrivit sursei citate. Totodată, centrelor educaţionale din diasporă le vor fi oferite o mie de exemplare ale cărţii „Acasă”, scrisă de Arcadie Suceveanu şi Valentina Lungu. Conţinutul cărţii a fost adaptat pentru copiii din diaspora în cadrul proiectului „Consolidarea capacităţilor instituţionale ale Republicii Moldova în domeniul migraţiei şi dezvoltării”, în faza a II-a, cu sprijinul financiar al Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare.
Cărţile vor fi repartizate prin intermediul misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova din 32 de state, în care locuiesc cei mai mulţi cetăţeni moldoveni.
În vederea promovării valorilor naţionale şi consolidării legăturilor emoţionale cu cetăţenii din diaspora au mai fost organizate şi alte activităţi, precum programele „DOR”, „Diaspora Engagement Hub”, dar şi spectacole ale Teatrului Republican de Păpuşi „Licurici”.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentDin culise
Articolul următorEvenimente