Petre Apostol
În weekendul trecut, la Stadionul „Arcul de Triumf” din Capitală, s-a încheiat Campionatul Regional Muntenia, competiţie organizată de Asociaţia Municipală de Rugby Bucureşti, la categoriile U14, U12, U10, U8. La cea mai mare categorie de vârstă, printre echipele participante s-a regăsit şi o reprezentantă a Clubului Sportiv Aurora Băicoi. Iar elevii antrenorilor Florin Bonea, Daniel Nainer şi Mihai Ionescu nu au fost simpli protagonişti ai competiţiei, ci au fost cei mai buni din campionat, devenind campionii Munteniei, în urma unui parcurs excelent.
La capătul celor 19 partide disputate, echipa prahoveană şi-a adjudecat medaliile de aur, după ce a înregistrat 18 victorii, adunând 55 de puncte în total. Aurora Băicoi a suferit o singură înfrângere în actualul sezon, cu Viitorul Pantelimon, meci în care a cedat la trei puncte diferenţă.
De altfel, prahovenii au dominat practic competiţia, reuşind în 16 partide victorii la diferenţă de cel puţin 10 puncte, în vreme ce în patru meciuri s-au impus la un ecart de peste 35 de puncte.
În plus, primii trei marcatori ai competiţiei provin de la CS Aurora Băicoi, primul în această ierarhie fiind Denis Florentin Iorga, cu 24 de eseuri realizate şi 124 de puncte înscrise. Cu 111 puncte înscrise, Iustin Coman a fost al doilea marcator, în vreme ce la eseuri a fost al treilea, cu nouă astfel procedee. La eseuri realizate, al doilea a fost Ştefan Mădălin Scorţaru, cu 18 eseuri în total, acesta fiind al treilea la puncte înscrise, cu 98p.
Medaliile şi cupa de campioni le-au fost acordate sportivilor prahoveni chiar de către membrul fondator al clubului Aurora Băicoi, Lucian Mircescu, fost subsecretar de stat la Ministerul Tineretului şi Sportului.
Clasament final
1. Aurora Băicoi 19 18 0 1 515-43 55
2. RC Antonio Jr. 19 16 0 3 446-102 51
3. Viitorul Pantelimon 19 14 1 4 320-92 48
4. Şoimii Bucureşti 19 13 0 6 201-119 45
5. CSC M. Kogălniceanu 19 10 0 9 246-197 39
6. Flamingo Bucureşti 19 9 0 10 192-188 37
7. CSM Bucureşti 19 7 1 11 109-240 34
8. Rugby Săcele 19 6 2 11 115-329 33
9. Griviţa Bucureşti 19 2 3 14 64-321 26
10. Metrorex Bucureşti 19 1 1 17 10-503 21