Petre Apostol
Cea de-a treia ediție a Gimnaziadei, competiție sportivă școlară organizată de Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR), alături de Ministerul Educației Naționale (MEN) și de zece federații naționale sportive, s-a încheiat, săptămâna trecută, la Complexul Olimpic Sportiv „Sydney 2000” de la Izvorani.
Disciplina sportivă care a încheiat evenimentul a fost cea de handbal feminin, care a programat faza finală, la care s-au întrecut câștigătoarele celor opt regiuni din țară, printre care și echipa de la Școala Gimnazială „I.A. Bassarabescu” Ploiești. Echipa ploieșteană, pregătită de profesorii Leonard Cristescu și Georgeta Vasilescu, a obținut calificarea la faza națională după ce, la începutul lunii trecute, a câștigat faza Regiunii Sud.
La faza națională, însă, echipa din Ploiești a fost nevoită să se mulțumească doar cu locul al șaptelea, câștigătoare fiind formația Colegiului Energetic din Râmnicu Vâlcea, reprezentanta Regiunii Sud-Vest.
Podiumul a fost completat de echipele Liceului cu Program Sportiv din Brașov – Regiunea Centru, respectiv a Liceului cu Program Sportiv din Brăila – Regiunea Sud-Est.
Celelalte finaliste au fost Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Baia Mare (jud. Maramureș – Regiunea Nord-Vest), Liceul cu Program Sportiv din Iași (jud. Iași – Regiunea Nord-Est), Școala Gimnazială din Jimbolia (jud. Timiș – Regiunea Vest), Şcoala Gimnazială nr. 40, din Sector 2 Bucureşti (Regiunea București-Ilfov).
La festivitatea de premiere au fost prezenți Mihai Covaliu, președintele COSR, și Steluța Luca, deținătoarea recordului de titluri naționale la handbal feminin în România.
Toți participanții la faza finală a Gimnaziadei 2017-2018 au primit din partea COSR câte un echipament sportiv (trening, tricou, încălțăminte sport, rucsac), iar echipele sportive înscrise în competiție au primit câte un set de mingi de joc.