Lucian Avramescu
A mai murit cineva. A murit și nu-l bocește nimeni. Sosit matinal, la mine acasă, dascălul de română, pensionar, îmi aduce trista veste. De la o vreme tot aflu de artiști, scriitori, regizori importanţi că au murit. Pe unii îi am încă în telefon și nu le șterg numerele și numele. Cine știe?! Poate revin, poate e o minciună ziaristică. Alaltăieri murise un cântăreţ al anilor ’70, conform presei. Fiul lui, confirmat de medici, spune că nu a murit. E doar în comă profundă, respiră pe aparate. Acum se pare că nu mai e în comă profundă. Nu mai e deloc.
Cine a mai murit, întreb, de alergi la mine în zori? Clopotele, de ieri, nu mai bat în satul nostru, iar la București doar ce am vorbit cu copiii, nu e o tragedie de acest gen, ci doar tragediile uzuale.
A murit, zice dascălul, Bunul Simţ.
Unde locuia, era bătrân?
Peste tot locuia și era tare bătrân.
Dacă locuia peste tot, unde se petrece îngropăciunea?
Nu se mai petrece, fiindcă mortul e mort demult și îngropat deja.
Avea și vreo poreclă, să-l aflu?
Unii îi ziceau Omenie.
Da, cred că l-am întâlnit și eu, dar rar.
Dascălul de română are o faţă de om plâns. Nu bat clopotele, dar cineva, extrem de important, înţeleg, pe care-l chema Bunul Simţ, nu mai e printre noi.
Fie-i eternitatea ușoară!
