Luiza Rădulescu Pintilie
Într-un timp în care sunt tot mai mulţi aceia care cântăresc îndelung, la momentul alegerii, dacă merită să înveţe să ajungă profesori şi apoi să continue să înveţe o viaţă întreagă ca să fie profesori, există dascăli care, după zeci de ani în care s-au aflat la catedră, ar lua-o fără nicio ezitare de la capăt. Unul dintre aceştia este învăţătorul Gheorghe Soare de la Şcoala Gimnazială „Ion Ionescu” Valea Călugărească, ajuns la momentul în care nu va mai striga, la începutul unei noi zile, rând pe rând, numele elevilor trecute în catalog, ci va deschide, după 45 de ani, ca pensionar, catalogul special al… amintirilor despre promoţiile cărora le-a fost dascăl. Şi în tot acest timp poate că nu s-a gândit niciodată la definiţia dată de Einstein artei supreme a profesorului, aceea de a trezi bucuria exprimării creatoare şi bucuria cunoşterii, fiind prea ocupat să facă posibil exact acest lucru cu fiecare dintre cei care i-au fost elevi, pe care îi consideră a fi „făpturi dumnezeieşti”. Şi dacă timpul ne-ar fi îngăduit, ne-ar fi vorbit ore în şir despre mulţi dintre cei cărora le-a fost învăţător, iar astăzi sunt oameni realizaţi în viaţă şi în profesiile pe care le-au ales. Fiindcă probează din plin şi adevărul că educatorii sunt cei care crează celelalte profesii. Iar unii dintre cei ajunşi astăzi mari – şi la propriu şi la figurat – au învăţat la şcoala din satul Radila al comunei Valea Călugărească în sistem simultan, cel despre care învăţătorul Gheorghe Soare, după o experienţă de nu mai puţin de 30 de ani de predare în acest sistem, are numeroase contraargumente în faţa celor care îl contestă, considerându-l ineficient şi învechit. Şi vorbeşte nu din cărţi, ci din faptul că a constatat nu o dată, acolo în clasă, că un elev de clasa I care are alături colegi mai mari, de clasa a III-a, sau cel dintr-a II-a care asistă la lecţiile predate celui ajuns deja într-a IV-a, fără să vrea învaţă şi el mai devreme noţiuni pe care le va înţelege altfel când le va veni vremea. De altfel, ar putea scrie cărţi întregi despre tact pedagogic şi metode de predare, dar şi despre vocaţie – aşa cum e trecută în dicţionare, în fapt chemarea fără de care nimeni nu poate fi cu adevărat educator. Pentru că, până la urmă, lecţiile, sistemul de învăţământ, şcoala cu totul pot fi altfel, în sensul creativităţii, al modernizării, al originalităţii, dar pentru educatorul, pentru învăţătorul sau pentru profesorul care se respectă nu se poate – sau cel puţin ar trebui să nu se poată – altfel decât având chemare. Dascăl de-o viaţă, trecut şi prin funcţia de inspector şcolar şi cea de metodist pentru specialitatea învăţători, dascălul Gheorghe Soare e mai mult decât convins că acela care se gândeşte să urmeze o carieră în domeniul învăţământului trebuie să se autoanalizeze foarte bine. Poate fi un om al catedrei doar dacă e bun şi răbdător, dacă are sentimentul de preţuire faţă de copii, devotament, sinceritate, generozitate. În afara acestor calităţi, nu are decât o singură alegere de făcut: renunţarea. Personal, ca dascăl, nu a lăsat niciodată elevi repetenţi, nu a încheiat, în catalog, nicio medie de patru şi niciun calificativ „insuficient”. A considerat mereu că dacă un elev este în situaţie de repetenţie vina nu este numai a lui. De aceea a ales să îşi încurajeze elevii, să îi apropie de şcoală, iertându-i atunci când au greşit, motivându-i mai degrabă prin note mari decât prin cele mici.
O abordare a profesiei de dascăl venită poate şi din faptul că şi-a dorit să devină învăţător, având drept model pe fratele tatălui său, învăţătorul Gheorghe Soare – căruia îi poartă şi numele – şi, născut la Chiojdeanca fiind, pe academicianul de astăzi Eugen Simion, pe vremea aceea profesor la Universitatea Bucureşti, care era văr primar al tatălui său. Astăzi, ar putea fi, la rându-i, exemplu pentru mulţi dascăli, şi mai tineri, şi mai cu vechime… Mai ales că are nu numai experienţa atâtor ani la catedră, ci şi pe aceea a sutelor de ore de inspecţii speciale făcute în şcoli din Prahova, asistând la orele susţinute de învăţători înscrişi pentru obţinerea unor grade didactice. Aşa cum, pasionat dintotdeauna de muzică fiind, copilul care cânta la toate serbările şi care a aşteptat zadarnic în fiecare an ca tatăl său să-şi ţină promisiunea şi să îi cumpere acordeonul mult dorit, care în Liceul Pedagogic a învăţat să cânte la vioară, iar în ultimul an şi la chitară, devenit dascăl şi-a apropiat elevii şi de tainele portativului cu note, alături de colegi cadre didactice a înfiinţat o orchestră reprezentativă pentru Sindicatul Învăţământ Ploieşti, iar celor doi fii le-a transmis o moştenire artistică pe care aceştia au ridicat-o la rangul celei mai înalte performanţe în domeniul muzicii clasice, fiind cunoscuţi în lumea întreagă. Costin Soare a studiat cursurile de master chitară clasică la Academia Regală de Muzică şi Teatru din Glasgow, Marea Britanie , este doctor în muzică, profesor la Colegiul Naţional de Arte „Dinu Lipatti” şi profesor asociat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Mihai Soare a absolvit Academia „Mozarteum” din Salzburg – Austria, specialitatea corn, fiind profesor la Liceul „Sant Andreu” din Barcelona – Spania. Iar în familia muzicală s-au adăugat şi două
nurori – ambele profesoare de vioară. O familie care e întregită, sufleteşte şi profesional, de soţia sa, Aurelia Soare, la rându-i dascăl, fiind profesoară de matematică.
Chiar astăzi, de Ziua Educaţiei, ca o frumoasă coincidenţă, învăţătorul Gheorghe Soare trăieşte emoţia şi mândria că fiul său Costin Soare şi Ion Bogdan Ştefănescu susţin un recital de chitară şi flaut , la Deva, în cadrul turneului „Flautul fermecat”. La rându-i, în prag de pensionare, departe de a se simţi bătrân şi declarându-se mulţumit că în toţi anii în care s-a aflat la catedră a trăit mari satisfacţii sufleteşti alături de elevii săi, pe 17 iunie, învăţătorul Gheorghe Soare se va întoarce în băncile Liceului Pedagogic din Ploieşti, pentru revederea de 45 de ani de la absolvire. Interesantă coincidenţă: pe de o parte, pentru câteva ceasuri, redevine liceanul de acum mai bine de patru decenii, iar pe de altă parte se pregăteşte să fie dascălul pensionar ce va învăţa să scrie pe propria tablă a vieţii o nouă pagină…
