Marian Dima
Federația Română de Fotbal a decis ca două dintre cele trei meciuri de pe teren propriu pe care echipa noastră le va susţine în noua competiţie organizată de UEFA, Liga Naţiunilor, să fie găzduite de arena “Ilie Oană”, din Ploieşti.
Chiar dacă stadionul are nevoie urgent de câteva “reparaţii”, mai ales la vestiare, şi de o cosmetizare imediată, arena care este acum în administrarea Clubului Sportiv Municipal Ploieşti este preferata antrenorului Cosmin Contra. Fostul tehnician petrolist a considerat că, atât pentru meciul cu Muntenegru, care se va juca fără spectatori, cât şi, acum, pentru partida cu Lituania, ultima pe teren propriu din 2018, stadionul ploieştean este cel mai potrivit!
FRF a informat deja forul continental despre locul de disputare al partidei cu Lituania, ultima pe teren propriu din noua competiție UEFA, care va debuta în această toamnă, jocul fiind programat pe 17 noiembrie, cu începere de la ora 21:45.
Primul meci al campaniei, cu Muntenegru, de pe 7 septembrie, se va disputa tot la Ploiești, în timp ce partida contra Serbiei, programată pe14 octombrie, va fi găzduită de Arena Națională.
Duelul cu Muntenegru, de la Ploiești, se va disputa fără spectatori, ca urmare a unor sancțiuni primite pe durata preliminariilor EURO 2016.
Reprezentativa României va debuta în toamnă în Liga Națiunilor, noua competiție UEFA. Programul meciurilor este următorul:
7 septembrie: România – Muntenegru (stadion „Ilie Oană”, Ploiești), Lituania – Serbia (ora 21:45)
10 septembrie: Serbia – România, Muntenegru – Lituania (ora 21:45)
11 octombrie: Lituania – România, Muntenegru – Serbia (ora 21:45)
14 octombrie: România – Serbia (Arena Națională, ora 16:00), Lituania – Muntenegru (ora 21:45)
17 noiembrie: Serbia – Muntenegru (ora 16:00), România – Lituania (ora 21:45) – stadion „Ilie Oană”, Ploiești
20 noiembrie: Serbia – Lituania, Muntenegru – România (ora 21:45)