“Constituirea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii reprezintă o pârghie foarte importantă de stimulare a economiei. Prin intermediul acestuia se va reuşi, în mod special, atragerea de capital din piaţa financiară internă şi internaţională”, susţine deputatul PSD de Prahova Răzvan Ursu. În acest context, parlamentarul social-democrat salută faptul că, în calitate de for decizional, Camera Deputaţilor a votat recent înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, propunerea legislativă fiind iniţiată de către parlamentarii PSD şi ALDE. “Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii reprezintă o nouă măsură care vizează creşterea economică a României, luată de Guvern în cooperare cu majoritatea parlamentară. De asemenea, prin FSDI urmează să se realizeze surse suplimentare de finanţare pentru noi proiecte de investiţii profitabile şi sustenabile, acestea urmând a genera noi locuri de muncă”, consideră deputatul Răzvan Ursu. Aprecierile acestuia au fost făcute în contextul în care Camera Deputaţilor a adoptat recent, în calitate de cameră decizională, proiectul de lege privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii. FSDI se va ocupa atât de dezvoltarea şi finanţarea din fonduri proprii şi din fonduri atrase, cât şi de administrarea activelor financiare proprii, în vederea obţinerii de profit. Principalele puncte urmărite prin strategia investiţională a FSDI vizează dezvoltarea infrastructurii în România, crearea de locuri de muncă, stimularea inovaţiei şi a noilor tehnologii, creşterea capitalului uman pe termen lung şi creşterea competitivităţii economiei româneşti. FSDI este deţinut în întregime de către statul român, acţionar unic şi administrator fiind Ministerul Finanţelor Publice, care va urmări îndeaproape ducerea la îndeplinire a obiectivelor asumate. Pentru început, FSDI va avea un capital social compus din pachetele de acţiuni ale societăţilor de stat care intră în componenţa fondului, precum şi un aport din partea statului de nouă miliarde de lei.
„FSDI are ca scop atât dezvoltarea şi finanţarea din fonduri proprii şi din fonduri atrase de proiecte de investiţii rentabile şi sustenabile, în diverse sectoare economice, prin participare directă ori prin intermediul altor fonduri de investiţii sau al unor societăţi de investiţii, singur sau împreună cu alţi investitori instituţionali sau privaţi, inclusiv prin participarea în parteneriate public-private, cât şi administrarea activelor financiare proprii, în vederea obţinerii de profit”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ.