Lucian Avramescu
Am fost întrebat dacă, pe lângă preocupările legate de publicarea primului meu roman, am și un punct de vedere în legătură cu ce se petrece acum în ţară. Ce credeţi despre mitingul PSD-ALDE și mitingul celor care protestează împotriva Guvernului, ambele programate în Piaţa Victoriei, în aceeași zi și cam la aceeași oră? Mă întreabă un tânăr.
Știi, zic, bancul cu ăla care-i întrebat dacă are un punct de vedere? Am – a răspuns – dar nu-s de acord cu el! Cam așa aș răspunde și eu. M-am săturat să am puncte de vedere cu care să fie de acord cei mai mulţi, dar să nu se petreacă nimic. Mai bine să nu fiu de acord cu mine din start.
Ce pot să spun e că orice miting și contramiting, puse în aceeași oală, dau rău și se lasă uneori ca la mineriade, cu oase rupte și sânge. Eu i-aș sfătui și pe unii și pe alţii să stea acasă în ziua respectivă. Puterea are puterea. Dragnea e șeful Parlamentului, e șeful Guvernului, că doar n-o fi madam Viorica. Vrea și DNA? Să ia, că oricum în ţara asta totul e politic. Să se pună interimar în locul L. C. Kovesi și are tot. Se opune Iohannis? Să-l suspende, că poate, ce mare brânză! Se poate rezolva totul în cancelarii, vile de protocol și palate, cu majorităţi, fiindcă PSD are așa ceva, și dacă vrea mai adună. Parlamentarii de la Băsescu, aflu, au trecut la PSD. Ei, na! Păi eu îi știam acolo de la început. L-aș sfătui pe domnul Dragnea, care, firește, mi-e antipatic, să ia aminte cu ce s-a ales domnul Iliescu din contramanifestaţia din aceeași Piaţă a Victoriei, atunci, la începuturi? Cu ce s-a ales din Mineriade? Cu puterea! – mi se poate răspunde, ironic. Dar nici ea nu durează. Iar dacă durează, sfârșește urât de tot.
Eu zic să adune Parlamentul, unde și liberalii sunt, mulţi dintre ei, pesediști, și să-i dea afară pe Kovesi, pe Iohannis, pe oricine. Ce miting?! Cineva mi-a scris pe Facebook în dimineaţa asta că ăia de la ”rezist” sunt câţiva aurolaci. Îi spulberă PSD-ul! Păi, tocmai de aia să nu facă miting. Dacă-s ”aurolaci”, acţionează inconștient. Dacă sunt puţini, vor fi striviţi și e păcat de firma ”social-democrată” să calce în picioare oameni care au credinţele lor și iluziile lor.
”Rezistenţilor” ce să le spun? Să stea și ei acasă. Au dârdâit degeaba, în ger, așa cum eu am scris degeaba. Sunt și vor fi într-o zi urne de vot. Să meargă la vot, dacă va mai fi permis. Să nu-și bage indiferenţa în urne. Votul n-a omorât pe nimeni, doar a ridicat pe culmi de putere pe cei care au vrut-o. Justiţia e un pericol pentru oamenii cu averi ai marilor birouri și scaune? Să fim serioși. Judecătorii i-au scăpat pe cei mai mulţi, iar unul cum ar fi Traian Băsescu zburdă prin televiziuni și Parlament cu tone de dosare penale după el. Udrea a fost condamnată? Și ce dacă?! E atât de bogată încât își poate cumpăra un post de ”primă doamnă” în Costa Rica. Nu mai e așa arătoasă, că mai punea și acolo de două portofolii ministeriale și un loc de mâţă torcând pe fotoliul de lângă biroul cel mai înalt, cum scria o altă fostă mâţă de la Cotroceni.
Vă e frică de ceva? – am mai fost întrebat. În general de nimic. Mi-e greaţă de abuzuri, indiferent cine le face. Frică? Cred că nu ar fi confortabil ca toată puterea unei ţări să încapă, din nou, în pumnul unui singur individ. Acel individ există și e foarte aproape de această tragică performanţă. Opoziţia, cea care să i se opună, nu există, așa că…mi-e frică uneori pentru poporul român. Dar el a înţeles despre ce-i vorba.Nu trebuie dat afară, fiindcă a plecat și pleacă singur.