Nicoleta Dumitrescu
Rafinăriile Petrobrazi, Petrotel-Lukoil și Vega – Rompetrol au fost ieri în atenția vicepremierului Grațiela Gavrilescu, ministru al Mediului. Având în vedere că nu de puține ori ploieștenii s-au plâns de mirosurile, nu tocmai plăcute, degajate în aer, scopul incursiunii ministrului Mediului la rafinăriile din Ploiești sau din imediata apropiere a orașului a fost acela de evaluare a stadiului autorizațiilor de mediu ale respectivelor societăți. Grațiela Gavrilescu s-a întâlnit cu managerii fiecărei rafinării în parte, pentru a se informa în legătură cu programul de diminuare a poluării aerului și a disconfortului olfactiv.
Tot ieri, ministrul Mediului a mai anunțat că se află depusă, la Parlament, așa-zisa “lege a mirosului”, care se speră să fie adoptată în actuala legislatură. După apariția acestei legi, toate rafinăriile ar trebui să se conformeze, ceea ce va presupune colaborarea cu agențiile de protecție a mediului, pentru ca – atunci când este cazul – cetățenii să fie informați în legătură cu posibilitatea apariției unor mirosuri în aer, a căror prezență devine și mai pregnantă din cauza condițiilor meteorologice.
Pe de altă parte, vicepremierul a avertizat asupra riscului ca Ploieștiul să aibă parte de sancțiuni usturătoare din partea instituțiilor Uniunii Europene din cauza neaplicării planului de mobilitate urbană, aprobat în 2015, când Grațiela Gavrilescu îndeplinea funcția de viceprimar al municipiului.
Ministrul Mediului a declarat, ieri, la Ploiești, că rafinăriile trebuie să respecte programele de mediu pe care și le-au asumat, fiind vorba, totodată, și de imaginea publică a companiilor care dețin aceste rafinării. „Sunt conștienți că este în joc imaginea lor publică. Este foarte importantă comunicarea. Nu să comunice cu ministrul, ci cu populația, care este afectată de mirosuri. Nu cred că-și vor permite să nu respecte programul”, a menționat ministrul Mediului. Rafinăriile sunt de altfel obligate, până la jumătatea lunii iunie a acestui an, să aibă stabilite planurile de comunicare către cetățeni, privind calitatea aerului, iar de la 1 ianuarie 2019 să aibă postate la porțile de intrare panouri de informare privind calitatea aerului, astfel încât să se cunoască în fiecare zi ce s-a întâmplat la fiecare rafinărie în parte.
“Ca român, îmi doresc ca toți agenții economici, indiferent dacă sunt cu capital sută la sută românesc sau cu capital străin, să ducă la îndeplinire obligațiile de mediu, pentru ca toți să trăim într-un mediu curat, sănătos și în felul acesta să demonstrăm ca stat că respectăm toate directivele europene. Tot ceea ce umărim sunt măsuri pentru prevenție, măsuri pentru diminuarea efectelor schimbărilor climatice”, a declarat Grațiela Gavrilescu.
Pe de altă parte, de exemplu, în cazul uneia dintre rafinării (Vega) s-a luat în discuție din nou perdeaua forestieră pe care a trebuit să o planteze, astfel încât să fie încă un mod de a proteja mediul și de a crește calitatea aerului pentru zona rafinăriei.
Ministrul Mediului a făcut referire și la proiectul de lege a “mirosurilor”, aflat acum în Parlamentul României, care vizează și monitorizarea emisiilor olfactive: „Săptămâna aceasta ne vom întâlni cu Ministerul Sănătăţii, astfel încât, împreună cu reprezentanţii acestui minister, să putem să îmbunătăţim aceste amendamente aduse la legea mirosurilor – care este depusă ca iniţiativă legislativă și la care şi eu sunt semnatar – astfel încât această problemă să fie rezolvată. Sper să fie votată în această sesiune, deci în săptămânile următoare”, a declarat Grațiela Gavrilescu.
Potrivit inițiativei legislative, “disconfortul olfactiv” este mirosul generat de o activitate care poate avea impact negativ asupra stării de sănătate a populaţiei şi a mediului în întregul său, care se cuantifică pe diferite scale de mirosuri, conform standardelor în vigoare. Potrivit acestui proiect de lege, autorităţile administraţiei publice locale vor avea obligaţia să reglementeze, inclusiv prin interzicerea permanentă sau temporară, desfăşurarea activităţilor generatoare de mirosuri în zonele de locuit, recreere, odihnă, tratament şi agrement şi să controleze preventiv şi la sesizarea publicului activităţile care nu se supun reglementării din punct de vedere al protecţiei mediului.
Vizita de ieri de la Ploiești a ministrului Mediului, Grațiela Gavrilescu, este urmarea întâlnirilor avute și în cursul anului trecut cu reprezentanții rafinăriilor din zona Ploieștiului.
În luna septembrie 2017, Grațiela Gavrilescu a avut întâlniri similare – la sediul ministerului de resort – cu reprezentanții rafinăriilor ploieștene. Și atunci s-a discutat despre informarea cetățenilor privind calitatea aerului din zona companiilor care prelucrează petrolul, vorbindu-se despre achiziționarea, pe cheltuiala rafinăriilor, a unor stații de monitorizare proprii, rezultatul măsurătorilor acestora fiind destinat atât transmiterii către Agenția de Protecție a Mediului, cât și, printr-un sistem agreat, cetățenilor, pentru ca aceștia să afle, în timp util, informațiile care îi
interesează.