Academia de Fotbal Petrolul Ploieşti – înfiinţată acum doi ani de Cristi Vlad, Petre Butufei şi Mihai Oancea – îşi va schimba numele, cel mai probabil, în Academia de Fotbal „Cristi Vlad”, iar numele de AFC Petrolul va deveni „disponibil” pentru actuala Petrolul 52 – echipă promovată în eşalonul secund!
Uniunea Suporterilor Petrolişti a anunţat într-un comunicat, că se face acest demers, susţinând că, deja, “Clubul a trimis la Judecătorie denumirea AFC Petrolul Ploieşti pentru structura sportivă și se așteaptă aprobarea acestui nume. Ulterior aprobării, FRF trebuie să își dea acordul pentru a fi schimbat numele echipei”! Cum acest lucru (trecerea prin etapele aprobării juridice) nu se poate face imediat- mai ales că urmează vacanţa judecătorilor – foarte probabil, noua denumire va fi “gata de aprobare”, inclusiv prin FRF, pentru sezonul viitor! Eventual, direct în Liga I, să fie “toată lumea mulţumită”!