V. Stoica

Spitalul Orășenesc Băicoi a beneficiat de o formulă neobișnuită de reparare a acoperișului prin care, din cauza deteriorării, se infiltra apa ori de câte ori veneau perioadele cu precipitații, iar saloanele de la ultimul etaj aveau de suferit.
Săptămâna trecută, potrivit declarațiilor primarului orașului Băicoi, Marius Constantin, au fost finalizate lucrările pentru repararea acoperișului spitalului, fiind folosită o metodă mai puțin obișnuită, clădirea fiind învelită cu… spumă!
„Este vorba despre o spumă specială, de exterior, care rezistă la diferențele de temperatură și la influența razelor solare”, a precizat edilul orașului Băicoi. Premiera nu se oprește, însă, aici, având în vedere că nu s-a cheltuit niciun leu de la bugetul orașului pentru această operațiune, totul fiind suportat de o firmă (Agrisol), prin sponsorizare, deși costurile s-au ridicat la circa un miliard de lei vechi.