Petre Apostol

După doi ani petrecuţi la Tricolorul LMV Ploieşti, experimentatul coordonator venezuelean Jose Manuel Carrasco Angulo a părăsit gruparea prahoveană, acesta având o contribuţie importantă în obţinerea celor două trofee (titlul naţional şi Cupa României) de către gruparea ploieşteană. În vârstă de 29 de ani, „Chema” este căpitanul Naţionalei din Venezuela, alături de care a cucerit, de curând, medaliile de bronz la Jocurile Americii de Sud.
Unul dintre primii trei coordonatori ai campionatului românesc de anul trecut, jucătorul sud-american rămâne, însă, în România, urmând să evolueze, în sezonul viitor, chiar la rivala ploieştenilor pentru titlu, CS Arcada Galaţi, vicecampioană şi finalistă în Cupa României.
La trupa gălăţeană îl va avea alături şi pe un alt component al echipei ploieştene din sezonul trecut, anume pe centrul Julian Bissette, din Santa Lucia, care a fost, de asemenea, unul dintre liderii campionatului pe postul său.
După realizarea eventului, echipa Tricolorul LMV Ploieşti se află într-o mare criză financiară, din câte se pare, până în momentul de faţă nefiind nimic anunţat în privinţa lotului pentru sezonul viitor. În plus, tot din raţiuni financiare, ploieştenii au declinat participarea în CEV Champions League, solicitând înscrierea în cea de-a treia competiţie europeană ca valoare, CEV Challenge Cup, întrecere în care au evoluat în precedentele două sezoane, fără, însă, să reuşească să treacă de un tur.
De menţionat că mulţi dintre jucătorii echipei ploieştene din sezonul trecut au rămas în campionatul românesc. Astfel, dacă la Galaţi au trecut Jose Carrasco şi Julian Bissette, la fosta campioană Volei Municipal Zalău vor evolua coordonatorul Cristian Bartha şi liberoul austriac Philipp Kroiss, în vreme ce Laurenţiu Lică şi muntenegreanul Aleksandar Milivojevic au ajuns la înţelegeri cu a şasea clasată din sezonul precedent, SCM U Craiova.
Din lotul campioanei ediţiei 2017/2018 a Diviziei A1 au părăsit România, până acum, olandezul Gijs Jorna (a semnat cu Spacers de Toulouse, Franţa) şi rusul Nikita Stulenkov, cel mai bun centru al competiţiei naţionale (UPCN San Jose, campioana Argentinei), în timp ce Bogdan Olteanu s-a retras din activitate. Astfel, în momentul de faţă, fără contracte stabilite sunt tinerii români Ovidiu Darlaczi şi Tudor Magdaş, bulgarul Pavel Dushkov şi rusul Alexander Kullo.
De asemenea, de menţionat faptul că şi antrenorul principal al ploieştenilor, Sergiu Stancu, a părăsit campioana României, trecând la vicecampioana Greciei, PAOK Salonic.

Italianul Massimo Dagioni, invitat la Cursul de perfecţionare de la Ploieşti

a plecat bSăptămâna viitoare, la Hotel Central din Ploieşti, va avea loc Cursul de perfecţionare pentru antrenorii de juniori şi cadeţi, organizat de Federaţia Română de Volei. Evenimentul se va desfăşura vineri, 29 iunie, şi sâmbătă, 30 iunie, iar în cadrul cursului va susţine prelegeri antrenorul italian Massimo Dagioni, tehnician din prima divizie a Italiei.
De asemenea, cursanţii vor avea prilejul să urmărească meciurile din cadrul ultimei faze de calificare la Campionatul European feminin U19, Sala „Olimpia” găzduind grupa din care face parte naţionala României.