• În interior se vor instala și sisteme de monitorizare video
V. Stoica
Primăria Ploiești a estimat la aproximativ 5,45 milioane de lei fără TVA, respectiv 1,2 milioane de euro, lucrările de consolidare și de modernizare a celor două pasaje subterane destinate pietonilor aflate sub Bulevardul București, într-o zonă în care s-au petrecut multe accidente rutiere în ultimii ani.
Municipalitatea estimează că până la finalul lunii iunie să fie deschise ofertele firmelor care se vor arăta interesate să participe la acestă procedură simplificată de achiziție, lansată în SEAP pe 31 mai.
Potrivit caietului de sarcini, firma care va câștiga procedura de achiziție va fi obligată prin contract ca în termen de 10 luni (patru luni pentru proiectare și restul de șase pentru execuția lucrărilor) să finalizeze tot ceea ce presupune consolidarea și modernizarea celor două pasaje subterane. În afara serviciilor de proiectare, care includ proiectul tehnic, detaliile de execuție și studiul geotehnic, execuția lucrărilor vizează, printre altele, desfacerea straturilor căii de rulare de deasupra pasajului (de pe bulevard) până la structura de rezistență, realizarea unei plăci de suprabetonare, hidroizolație cu materiale moderne.
La interiorul pasajelor, va fi nevoie să se evacueze în primul rând apa și să fie adunate gunoaiele și produsele petroliere, să se dezafecteze plăcile de pe pereți și instalația de iluminat. După această etapă, se va trece la consolidarea pereților, la refacerea căii din pasaj, a sistemului de colectare și de evacuare a apelor din pasaj, realizarea unui nou sistem de iluminat și de monitorizare video, precum și la refacerea scărilor și montarea unor uși de acces.