Deputat PSD Prahova, Rodica Paraschiv
După colaborarea cu Asociația Română de Drept Umanitar – Filiala Prahova (ARDUPH) în perioada în care am deținut funcția de prefect al județului Prahova, am avut deosebita plăcere și onoare de a fi din nou – pentru al doilea an consecutiv, în calitate de parlamentar de Prahova – partener al ARDUPH pentru organizarea, la Ploiești, a celei de-a cincea ediții a Zilei Dreptului Internațional Umanitar.
Implicarea Asociației Române de Drept Umanitar – Filiala Prahova în conștientizarea importanței regulilor stabilite la nivel mondial în cazuri de conflict este de salutat, cu atât mai mult cu cât temele majore abordate până în prezent sunt completate în fiecare an cu o alta la fel de importantă și de actuală.
Evenimentul din acest an – la care au participat, ca de fiecare dată, și elevi prahoveni – a avut ca temă problematica patrimoniului, a tradițiilor și a valorilor culturale ale românilor de pretutindeni, în contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri. Cu toții avem obligația ”hrănirii” spiritului românesc, pe care trebuie să-l păstrăm intact pentru noi și pentru generațiile ce vin.
14 mai, Ziua Dreptului Internațional Umanitar, este o zi care vizează instituțiile cu răspunderi de la nivel național, dar care, din nefericire, insuficient cunoscută și promovată, are consecințe directe asupra punerii în aplicare a obligațiilor asumate prin Convențiile umanitare.
Semnificația evenimentelor menționate ne oferă prilejul de a face un apel la solidaritatea românilor de pretutindeni pentru a demonstra lumii frumusețile și comorile spirituale ale culturii și civilizației românești. Doar așa vom demonstra perenitatea și consistența valorilor și tradițiilor poporului nostru, formate de-a lungul unei istorii care se pierde în negura timpului.
Ar fi o mare bucurie dacă această zi ar deveni un prilej de a promova pacea, toleranța și înțelegerea, printr-o mai bună cunoaștere a specificului cultural al popoarelor la nivel european.
Drept pentru care mă adresez cu speranță tuturor românilor, din toate colțurile lumii, și-i rog să se unească în jurul valorilor noastre comune care au făcut posibilă, în urmă cu un veac, formarea Statului Național Român!