Luiza Rădulescu Pintilie

Oricând şi oriunde ai alege să baţi Prahova în lung şi în lat – şi la fel se întâmplă în toată ţara – fie că e zi de lucru, „zi-punte” spre minivacanţele date cu generozitate de guvernanţi, fie că e oficial zi liberă, nu se poate să nu ţi se înfăţişeze privirii vreun schelet metalic al unei foste întreprinderi, braţul vreunei macarale încremenite, ameninţător, între cer şi pământ, hale şi ziduri rămase parcă în urma vreunui bombardament şi clădiri cu totul abandonate – rai pentru bălării şi copaci care cresc direct din acoperişuri. De la „ţâşnitori” de apă ruginite la porţi de intrare în oraşe care se pretind europene sau foste platforme industriale abandonate, vestigiile noii istorii dezvăluie aceeaşi imagine: gunoaie, moloz, rugină şi ruină.vestigii Ploiesti

Aşteptata schimbare de macaz spre modernizare şi civilizaţie continuă să însemne, în destule locuri, chiar şi după aproape 30 de ani de la Revoluţie, dezinteres, prăbuşire şi abandonare. Sigur, există voci care vorbesc despre corupţia şi interesele de grup ridicate pe mormanele de fier vechi. Despre „reţeta” dezastrului aplicată în cazul unor mari coloşi ai economiei naţionale devenită „reţeta” succesului pentru unii. Dar nu la asemenea vestigii am ales să ne referim de această dată! Ci la unele dintre acelea pe care oricine le întâlneşte în drumurile de fiecare zi şi îi e uşor să înţeleagă că nu banii sunt problema, ci un minim spirit gospodăresc, cum face fiecare prin ograda lui când „cârpăceşte” măcar ceea ce s-a şubrezit sau împrospătează cu o mână de var. Să ne explicăm. Şi cum imaginile spun de fiecare dată mai mult decât o mie de cuvinte, chiar şi cele mai bine alese, le lăsăm mai mult pe ele să vorbească.
Oricine vrea să intre în Ploieşti venind dinspre Buzău, e întâmpinat în anul de graţie 2018 mai întâi de ceea ce a mai rămas din „borcanul de la Bucov” din care se supraveghea traficul şi apoi, la câţiva metri, de „monumentul” care te avertizează că ai ajuns la destinaţie! Nu e greu de înţeles că s-a furat tot ceea ce s-a putut fura, până s-a ajuns în halul în care arată imaginile. Iar acolo unde locul nici pentru hoţi n-a mai prezentat interes, timpul a desăvârşit opera ! Dar e greu de acceptat că nu s-a putut găsi o soluţie să se ridice molozul, să se facă puţină curăţenie, iar dacă chiar nu există soluţie sau nu se mai doreşte să se repare, măcar să se îndepărteze ceea ce a ajuns să constituie un real pericol la orice vânt mai puternic ce smulge părţi din acoperiş şi există riscul să le proiecteze direct în drum, peste maşini. Apoi, chiar nu s-au putut îndepărta măcar uscăciunile şi mormanul de pietriş de lângă borna de care se „agaţă” ochii orcărui trecător care ajunge în zona amintită de intrare în Ploieşti?! Oare cam câte fonduri să fie necesare pentru a anihila un vestigii paralelaasemenea cras dezinteres, mereu scuzat prin văicăreala legată de insuficienţa banilor ?!
Şi dacă tot vorbim despre porţi de intrare sau zone reprezentative nu pentru vreun sătuc, ci pentru ditamai oraşele, să mai dăm un exemplu.
Recunoaştem că nu ştim cum o fi marcată Paralela 45 Nord pe întreg drumul ei care începe în Franţa şi până în România trece prin Italia, Marea Adriatică, Croaţia, Bosnia-
Herţegovina, Serbia şi apoi îşi continuă drumul până hăt, departe, în Oceanul Atlantic. Cert este că la noi, unde atâtea generaţii de prahoveni cunosc zona Paralela 45 (Băicoi-Floreşti) încât le este bine întipărită în minte şi la fel toţi cei care au trecut măcar o singură dată pe celebrul DN1, poate fi admirată – mai ales când desele ambuteiaje oferă „privilegiul” privitului pe îndelete! – în toată splendoarea lipsei de o minimă întreţinere şi sufocată de gunoaie. O fi pe câmp, dar totuşi…
Şi pentru că suntem cumva în zonă, ne grăbim să vă spunem că nu vă dorim să ajungeţi lavestigii tasnitoare Spitalul Orăşenesc Băicoi! Iar dacă totuşi ajungeţi, vă ţinem pumnii ca măcar să nu vi se facă sete. Fiindcă „ţâşnitoarea” din curtea, repetăm, a unui… spital arată nici mai mult nici mai puţin decât exact aşa cum se vede. Iar orice cuvânt în plus credem că ar fi de prisos!
În zona fostei platforme industriale Pleaşa, vestigiile prăbuşirii sunt la tot pasul, cât pentru un dureros muzeu al realităţilor economice de astăzi.
La începutul anilor ’90, numai pe poarta cunoscutei fabrici de produse refractare intrau aproape 4.000 de oameni. Astăzi s-au oprit nu numai drumurile lor, dar şi păienjenişul de căi ferate uzinale a intrat pe „linie moartă”, macazul fiind schimbat spre halta… ruină. Clădirile te privesc înfricoşător prin numeroşii ochi ai geamurilor sparte şi ai dărăpănăturilor căscate în ziduri şi coşuri-turn cu fiecare zi mai adânc.
Năpădite de buruieni, şinele au dispărut cu totul în pământ, din cantoane au mai rămas în picioare câte un perete-doi, iar rugina a pus stăpânire cu totul pe „pompa” din care îşi luau „apa vie” locomotivele cu aburi ! Oriunde ai întoarce ochii, pe kilometri buni, doar paragină, rugină, moloz şi gunoaie…

vestigii cale ferata