Regimul termic va continua să fie oscilant până pe data de 3 iunie, cu o primă săptămână caracterizată de o vreme în general caldă, dar şi cu ploi sporadice, în timp ce săptămâna a doua de prognoză va aduce temperaturi ceva mai scăzute, dar şi precipitaţii pe arii ceva mai extinse, arată prognoza de specialitate, publicată, ieri, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), potrivit Agerpres.
În Muntenia, temperatura aerului va creşte, astfel încât vremea va deveni mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă, în jurul datei de 24 mai, maximele vor atinge, în medie regională, 28 – 29 grade, apoi va marca o scădere treptată, până la valori de 24 – 25 de grade în ziua de 27 mai. După această dată, variaţiile termice vor fi nesemnificative. Temperaturile minime vor debuta cu o scădere, la medii de 10 – 11 grade în 22 mai, apoi vor fi în creştere până la finalul primei săptămâni, când se prognozează a se înregistra 14 – 15 grade. După o scădere bruscă la valori de 12 grade în data de 28 mai nu vor mai avea variaţii importante. În prima săptămână din intervalul de referinţă, ploile îşi vor face apariţia doar sporadic şi cu totul izolat, însă pe parcursul celei de-a doua săptămâni, se vor semnala cu caracter local şi aproape în fiecare zi.
La munte, valorile diurne ale temperaturii aerului vor marca o creştere în perioada 21 – 24 mai, de la 11 grade la 17 grade, în medie regională. În zilele de 25 şi 26 mai, acestea vor scădea, însă, spre 15 grade şi se vor menţine relativ staţionare în jurul acestei valori până pe 30 mai, după care se estimează o nouă scădere uşoară, spre o medie de 14 grade. Acelaşi parcurs îl vor avea şi valorile termice nocturne, respectiv o creştere de la o medie de 5 grade, în dimineaţa zilei de 21 mai, până la 9 grade, la sfârşitul nopţii de 24 spre 25 mai. Se va consemna o scădere până în jurul valorii de 7 grade în cursul dimineţilor de 26 şi 27 mai, pentru ca mai apoi să nu mai existe variaţii semnificative. Manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi în cea mai mare parte a intervalului de prognoză. Astfel, aversele, însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, posibil, grindină, vor fi mai însemnate cantitativ în perioadele 25 – 29 mai şi 30 mai – 3 iunie.