Petre Apostol

De săptămâna trecută, la Albena, în Bulgaria, au început probele celei de-a XV-a ediții a Campionatelor Europene de Box pentru cadeți (sportivi cu vârsta cuprinsă între 13 și 14 ani). Printre țările prezente la competiție se numără și România, în delegația tricoloră fiind convocat și ploieșteanul Alexandru Constantin, de la CSM Ploiești, împreună cu antrenorul clubului prahovean – Adrian Pîrlogea, care se ocupă de pregătirea sportivului, alături de coordonatorul secției, Titi Tudor.
Campion național la categoria +90 kg, la competiția disputată în aprilie, la Brezoi, în județul Vâlcea, Alexandru Constantin a fost purtătorul de drapel al delegației României la festivitatea de deschidere a campionatelor de la Albena.
Iar în această seară, reprezentantul de la CSM Ploiești va încerca să ajungă în marea finală la Europene, urmând să evolueze în semifinalele categoriei 90-105 kg, programate în sesiunea de seară, care va începe de la ora 16:00.
Alexandru Constantin va juca în albastru, împotriva unui sportiv din Ungaria, Peter Balogh, în a doua semifinală. În prima semifinală se vor confrunta Valerii Shulga (Ucraina) și David Lokian (Rusia).