V. Stoica

Ploieşteanul Răzvan Cristea, elev-plutonier adjutant al Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza, este – potrivit reprezentanților instituției de învățământ din orașul prahovean – primul licean care va ajunge să studieze în cadrul prestigioasei Academii Militare „West Point”, din Statele Unite ale Americii. Răzvan Cristea a fost acceptat, după anii de pregătire desăvârșită în cadrul Colegiului Național Militar “Dimitrie Cantemir”, să își continue studiile la „West Point”, instituție de educație militară de patru ani care se află în localitatea cu același nume din statul american New York. Academia militară americană din West Point a fost fondată în anul 1802, fiind cea mai veche instituție militară dintre cele cinci academii militare ale Statelor Unite.
Reprezentanții colegiului din Breaza, instituția de învățământ militar recunoscută în țara noastră pentru calitatea absolvenților, a elevilor și a cadrelor didactice, dar și pentru criteriile ridicate de performanță stabilite la admitere, sunt mândri de performanța lui Răzvan, care a intrat la Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza pe locul al şaselea, cu media 9,71,
dovedindu-se un elev de excepție, mediile lui generale fiind de 9,78 la finalul clasei a IX-a, de 9,71 la finalul clasei a X-a, de 9,94 la finalul clasei a XI-a, de 10.00 în clasa a XII-a, fiind al doilea din promoția „Centenarul Marii Uniri”.
Și cine îl poate descrie pe Răzvan Cristea mai bine decât dirigintele pe care l-a avut vreme de patru ani, la Colegiul Militar din Breaza? Cuvintele prof. Mihaela-Steliana Lambru, publicate pe pagina oficială a liceului brezean, spun totul: “Ca profesor diriginte, am avut cu acesta totdeauna o colaborare frumoasă şi am avut ocazia să identific la elevul meu, încă de la începutul clasei a IX-a, dorinţa de performanţă, curiozitatea intelectuală, dublate de o extraordinară seriozitate, precum şi uşurinţa cu care acesta s-a adaptat rigorilor mediului militar, interiorizându-şi
valorile promovate de această şcoală şi integrându-se foarte repede în colectiv. Este deschis şi comunicativ, caută compania celor din jur, se bucură alături de ceilalţi, încercând să-şi impună şi punctul de vedere, fără ostentaţie însă. Are cultul şi vocaţia prieteniei, se face remarcat cu uşurinţă, îşi susţine punctele de vedere cu tărie, iar colegii îl respectă pentru principiile sale de viaţă sănătoase, pentru căldura cu care comunică, pentru disponibilitatea de a-i ajuta pe cei de lângă el. Este, prin comportament şi atitudinea faţă de învăţătură, un model pentru colegii săi, însuşindu-şi, pe tot parcursul celor patru ani de liceu, calităţi ce fac parte din profilul psihologic al unui viitor ofiţer”.