Astra 2 şi Petrolul au remizat, scor 2-2, în derbiul ploieştean al Ligii a III-a, la capătul unui joc intens, interesant, spectaculos, în care repriza secundă poate fi considerată chiar excelentă, pentru ambele echipe!
Elevii lui Marius Măldărăşanu au marcat prin Chipirliu (48) şi D. Gheorghe (89), pentru petrolişti punctând “autogolul” lui Pahonţu (55) şi golgheterul Arnăutu (61).
În ciuda lipsei unei mize în ierahie, petroliştii fiind promovaţi, iar “satelitul” Astrei având poziţia a patra asigurată, meciul a plăcut, oferind un duel al ambiţiilor, în faţa a peste 2000 de spectatori, care au completat “atmosfera” de meci derbi.
Petrolul a avut primele ocazii, prin Arnăutu (2 şi 8 – bară), apoi Astra 2 a răspuns cu “aceeaşi monedă”, portarul Mirel Bolboaşă fiind autorul a două intervenţii decisive, la ocaziile lui Matei (9 – şut din 8 metri), şi, mai apoi, la penaltiul dictat după un fault al lui Olaru la Chipirliu, portarul petrolist “ghicind” şutul lui Chiriac (min. 14), de la punctul cu var. Nici Nini Popescu nu a găsit plasa, în min. 25, deşi a rămas singur cu Nedelcovici, în careu, dar a plasat mingea pe lângă poartă, prima repriză fiind una în care, clar, golul “plutea în aer”, fără ca vreuna dintre echipe să-l reuşească!
După pauză au venit şi reuşitele, Chipirliu deschizând scorul pentru Astra 2 în min. 48, când după o minge recuperată la o pasă a lui Bolboaşă, mingea a ajuns la fostul golgheter al sezonului trecut în Liga a II-a, care, de la 16 metri, lateral dreapta a prins plasa, cu un şut la colţul lung, pentru 1-0.
Galben-albaştrii au egalat prin… Pahonţu (min. 55) acesta deviind nefericit, aproape de vinclul propriei porţi, centrarea lui Velisar, imediat după egalarea venită norocos, tinerii Astrei acuzând “şocul”, astfel că Arnăutu a reuşit să “întoarcă” rezultatul, la doar 6 minute distanţă, cu un şut plasat, la capătul unei faze bune de atac, din centrarea lui Ciocâlteu.
S-a terminat însă 2-2, “fâşneţul” Dragoş Gheorghe reuşind, de asemenea, la capătul unei faze frumoase, să egaleze, aducând un punct meritat echipei ale, Astra 2 având chiar ocazia să “dea lovitura”, la un corner, pe finalul minutelor de prelungire, când lovitura de cap expediată de Mircea Popescu nu şi-a atins ţinta!
După ultima deplasare din C3, Petrolul mai are un singur meci de disputat în acest campionat, sâmbătă, acasă, cu SC Popeşti Leordeni (ora 19.30), când pe stadionul “Ilie Oană” se va sărbători a doua promovare consecutivă, în “stilul propriu”, suporterii echipei fanion ploieştene fiind aşteptaţi în număr cât mai mare la acest eveniment, pentru care, ca de fiecare dată în momente importante, galeria “lupilor” pregăteşte un adevărat spectacol!
Astra 2 – Petrolul Ploiești 2-2 (0-0)
Stadion: “9 Mai” Ploiești. Spectatori: circa 2000 . Marcatori: Chipirliu (48), Dr. Gheorghe (89)/ Pahonțu (55,- autogol), Arnăutu (61)
Astra 2: Nedelcovici – Vîrtej, Popescu, Barbir, Ioniță – Pahonțu (cpt) (82 Banu), Matei (68 Șerban) – Chiriac (76 Culda), Vîlceanu (57 D. Gheorghe), Chipirliu – Găvârliță. Antrenor: Marius Măldărășanu.
Petrolul Ploiești: Bolboașă – Velisar, Ichim, Olaru – Tudor Saim (77 Catană), Chindriș, Cl. Tudor (cpt) (82 Cârjan), Antoche – N. Popescu (76 Lambru), Arnăutu, Păun (57 Ciocâlteu). Antrenor: Romică Ciobanu.
Cartonașe galbene: Vârtej (33), Găvârliță (68), Chipirliu (90+3)/ Catană (84), Cârjan (87)
Au arbitrat: Alin Gheorghe (Ploieşti) – Doru Nicolae Petre (Bucov) și Sebastian Păduraru (Ploieşti)
Observatori: Petre Radu (Bucureşti) și Cătălin Eugen Popescu (Ploieşti)
Jucătorul meciului: Bogdan Chipirliu