Șefa Administraţiei Naţionale, Elena Mateescu, a prezentat la România TV cum vor fi cele trei luni de vară.”Pentru prima lună a verii, anticipăm valori medii lunare a temperaturilor mai ridicate decât în mod obişnuit. În sud-est, sud şi vest şi în rest valori normale. Observăm o tendinţă de cantităţi de precipitaţii sub norme, în special în Dobrogea, sudul Câmpiei Române. Este posibil aici, unde regimul va fi unul mai ridicat, asociat cu o tendinţa spre deficit în această zonă, să vorbim de secetă. Iunie este cea mai ploioasă lună a anului şi a verii. Şi în această lună să avem această alternanţă de perioade între vreme caldă şi apoi instabilitate accentuată. Iunie aduce şi zile mai ploioase în care cantităţile de precipitaţii pot genera situaţii de natură hidrologică. Capacitatea de înmagazinare în sol este mai redusă”, a explicat şefa ANM.
„Luna lui cuptor confirmă ceea ce estimam, temperaturile medii sunt în creştere. Observăm valori mai mari. Cele mai ridicate ne aşteptăm să se înregistreze în Dobrogea, Banat şi Crişana. Chiar şi în Moldova şi centru, exceptând la munte, vom avea valori apropiate de norme. Valorile de precipitaţii reduse. Cele mai reduse urmează să fie în Dobrogea, zona sudică din Muntenia şi Oltenia”, a mai declarat Elena Mateescu. De asemenea, aceasta a precizat: „August păstrează semnalul peste norme şi nu în ultimul rând precipitaţii spre deficit. O vară călduroasă, dar şi instabilă. Norii de furtună ne aduc grindină”.