V. Stoica

Un drum județean care leagă Prahova de Dâmbovița și străbate localitățile Florești și Filipeștii de Pădure și, mai apoi, trece granița dintre cele două județe și ajunge până la Moreni, aflat într-o stare de degradare accentuată, va fi reabilitat și modernizat cu fonduri europene.
3-dConsiliul Județean Prahova a depus spre finanțare marți, 29 mai, proiectul „Modernizarea și reabilitarea drumurilor județene identificate în Prioritatea 1 a Regiunii Sud Muntenia – Traseul Regional 2 – Tronsonul Prahova – DJ 720 (km 15+500- km 30+000)”, al cărui obiectiv principal – refacerea arterei rutiere – va conduce și la dezvoltarea zonei din vestul judeţului Prahova, din punct de vedere agro-industrial, viticol şi turistic, având în vedere că drumul judeţean 720 reprezintă un tronson important din „Drumul Vinului”. Prin implementarea acestui proiect, se va asigura continuitatea Traseului 2, propus de către reprezentanții judeţului Dâmboviţa, precum şi conectivitatea cu reţeaua TEN-T prin intermediul Drumului European E 60 (DN 1) – conectivitate primară.
Pentru a se putea circula în condiţii optime de siguranţă şi confort, precum şi pentru creşterea vitezei de circulaţie în scopul scurtării timpilor de deplasare ai utilizatorilor, sunt necesare ample lucrări de investiţii pe acest traseu de drum. Se urmărește astfel refacerea şi modernizarea suprafeţei carosabile şi a trotuarelor, amenajarea staţiilor de transport public şi a parcărilor, realizarea de lucrări de colectare şi evacuare ape pluviale (şanţuri, rigole, puţuri absorbante, podeţe), reparaţia şi consolidarea podurilor existente pe traseul drumului, asigurarea siguranţei circulaţiei (parapete de protecţie, indicatoare rutiere, benzi rezonatoare). Drumul judeţean propus a se realiza prin proiect are o lungime de 14,8 km, iar valoarea totală a proiectului se ridică la 66.416.852,65 lei (inclusiv TVA).