F.T.

În ultima săptămână (perioada 13 – 19 mai, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IGPR, poliţiştii au efectuat 165 de percheziții domiciliare și au pus în aplicare 41 de mandate de aducere, în cadrul unor dosare penale ce vizează infracțiuni economice. În cauzele penale instrumentate, faţă de 141 de persoane s-a dispus începerea urmăririi penale, fiind luate măsuri preventive față de 36 dintre acestea ( nouă persoane reținute, 18 puse sub control judiciar, trei arestate la domiciliu și 6 arestate preventiv).
De asemenea, au fost instituite măsuri asigurătorii asupra unor bunuri, în valoare de peste aproape 3.000.000 de lei, dintre care peste 316.000 de lei în numerar sau în cont bancar și au fost indisponibilizate bunuri în valoare totală de peste 1.480.000 de lei. Au fost ridicate, în vederea confiscării, peste 580.000 de ţigarete, 1.684 kg de tutun şi aproape 1.400 de litri de alcool.
Informaţia de mai sus, prezentată într-un comunicat al Poliţiei Române, este completată şi cu un exemplu în care este vizat inclusiv judeţul Prahova. Concret, potrivit sursei menţionate, în ziua de 13 mai a.c., polițiști de investigare a criminalităţii economice din București, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, au efectuat 18 percheziții domiciliare, în București și în județele Ilfov şi Prahova. Au fost vizate persoane bănuite de contrabandă și fapte prevăzute de Codul Fiscal.
„A fost prinsă în flagrant o persoană, în timp ce vindea ţigarete de contrabandă, în incinta unui depozit din Capitală. În urma verificărilor la această adresă, polițiștii au găsit 398.600 de ţigarete de contrabandă, fără a fi marcate corespunzător. Asupra celui care le deținea au fost găsite sumele de 20.075 de euro şi 9.286 de lei, iar de la domiciliu său au mai fost ridicate sumele de 200 USD, 5.470 de euro şi 20.603 de lei (bani susceptibili a proveni din infracțiuni). De asemenea, au fost indisponibilizate două autoturisme, ce ar fi fost folosite la transportul ţigărilor. De la locuința unei femei, au mai fost ridicate 349 de telefoane mobile şi 15 cartele SIM, existând suspiciuni că acestea au fost folosite în activitatea infracţională, precum și dispozitive utilizate la fabricarea şi ambalarea ţigaretelor. De la o altă femeie, bănuită că ar fi implicată, au fost ridicate 1.670 kg. de frunze tutun mărunțit, în valoare de 167.000 de lei, fără documente de provenienţă şi nici autorizaţie de deţinere.La o altă percheziţie efectuată la locuința altui bărbat, au fost găsite 83.080 de ţigarete fără marcaje corespunzătoare. Prejudiciul cauzat statului se ridică la 954.000 de lei”.