Constantin Dumitru-Plopeni
Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia ca în fiecare sâmbătă să citească materiale „cu parfum de epocă” despre cei care au pus bazele fenomenului fotbalistic în judeţul nostru. Astăzi, prima parte despre organizarea „sportului rege” din perioada regiunii Ploieşti.
Anul 1966 a adus şi titlul de campioni ai ţării la Ploieşti, acesta fiind al treilea şi ultimul din istoria clubului Petrolul. Performanţa a fost realizată de antrenorii Constantin Cernăianu şi Nicolae Marinescu, iar din lotul de jucători au făcut parte: Vasile Sfetcu, Mihai Ionescu; Gheorghe Pahonţu, Alexandru Boc, Gheorghe Florea, Mihai Mocanu, Eduard Juhasz, Petre Dragomir, Emil Frăţilă, Mircea Dridea, Ion Crişan, Alexandru Badea, Constantin Moldoveanu, Dumitru Munteanu, Virgil Dridea, Octavian Dincuţă, Ioan Drăgan şi Viorel Stoicescu. La nivel republican, fotbalul prahovean regional a fost reprezentat de: Flacăra Moreni (locul 4), Poiana Câmpina (locul 9) şi Metalul Târgovişte (locul 14) – în seria I a diviziei B, iar Rapid Mizil (seria Est) şi Electrica Fieni (seria Sud) – au fost reprezentantele din divizia C. Dar, avalanşa de echipe nou înfiinţate a dus la decizia de a organiza principalul campionat de fotbal al regiunii Ploieşti, cu două serii (Est şi Vest) – fiecare cu câte 12 formaţii. Numărul echipelor afiliate la FRF de pe raza întregii regiuni – a atins în acest sezon 300 de grupări, fiind un adevărat record pentru acele timpuri. Echipele nou participante în această categorie au fost: IRA Câmpina, Dinamo Caragiale, Electrica Câmpina – toate fiind promovate din campionatele raionale în urma unui baraj, respectiv Prahova 1 Mai Ploieşti, Vagonul Ploieşti, Petrolistul Boldeşti, Foresta Nehoiu, Victoria Boboc, Olimpia Slănic şi Progresul Rm. Sărat (fostă Joiţa Rm. Sărat) – toate promovate din campionatele raionale. În seria Est după turul competiţiei în fruntea clasamentului se aflau Metalul Buzău (19p), urmată de Prahova 1 Mai Ploieşti (18p). În seria Vest, după desfăşurarea turului, Rapid Plopeni a ocupat tot primul loc, la egalitate de puncte cu IRA Câmpina (16p). Echipa Rapid, după ce şi-a schimbat numele în Metalul Plopeni, a jucat un meci de baraj cu Metalul Buzău pentru titlul de campioană a regiunii Ploieşti şi drept de participare în barajul pentru promovare în campionatul republican, Divizia C. Primul joc a avut loc la 19 iunie 1966, la Plopeni şi gazdele şi-au surclasat rivalii cu scorul de 3-0, prin golurile marcate de George Marin (42 şi 71 din penalty) şi Dragnea (68). Echipele au avut următoarea alcătuire: Metalul Plopeni: Torz – Jinga, Pzepolsky, Giurgiuveanu, Giurea, Ion Panaitescu (Huza), Drăgan, George Marin, Petre Babone, Dragnea, Panait. Metalul Buzău: Rădulescu; M. Munteanu, Dr. Cojocaru, Vasile Vatcu, Enache, Stan, Stelian (Şt. Naftan), M. Toader, Gh. Vasile, V. Anghel, St. Tănase şi Sorel Ionescu. Au mai făcut parte din lotul echipei: Lăzărescu şi Ivănescu. În meciul retur, disputat la Buzău peste o săptămână, echipa gazdelor, antrenată de Ion Luca, a întrecut cu acelaşi scor, 3-0, echipa din Plopeni, aşa că ambele echipe s-au întrecut, într-un al treilea joc, miercuri, 29 iunie 1966, pe stadionul ,,Petrolul” din Ploieşti. De astă dată rezultatul a fost de egalitate: 1-1, golurile fiind marcate de Stelian Tănase (min.53) pentru buzoieni şi Ferdinand Pzepolsky (min.82) pentru plopenari. Antrenorul echipei din Plopeni, Emil Avasilichioaie, l-a introdus în ultimele minute ale meciului pe veteranul Ion Oprea. Schimbarea s-a dovedit a fi total neinspirată, pentru că mai departe s-a calificat echipa cu o medie de vârstă mai scăzută, aceasta fiind echipa din Buzău. Din lotul echipei conduse de Emil Avasilichioie şi Florea Fătu au făcut parte în acest sezon: Ion Oprea şi Petru Torz – portari, Mihai Cristache, Alexandru Petre Iordan, Constantin Jinga, Ferdinand Pzepolsky, Gheorghe Giurgiuveanu, Cincinat Podoreanu, Emilian Huza, Ion Asan, Traian Miclea, Valeriu Giba, Constantin Giurea, Ion Drăgan, Corneliu Cristea, Nicolae Drăgan, Ion Panaitescu, George Marin, Petre Babone şi Aurelian Gheorghiţă. Penalty-urile s-au introdus începând cu 1970, până atunci calificările, atunci când meciurile nu erau decise pe teren făcându-se ori prin tragere la sorţi cu banul ori, într-o perioadă, prin calculul mediei de vârstă, ori prin rejucarea meciului până una dintre cele două echipe termina învingătoare. Cum portarul Oprea era mai în vârstă, Metalul Buzău a fost echipa cu o medie de vârstă mai scăzută şi s-a calificat pentru un alt meci de baraj cu Metalul Piteşti, pe care a întrecut-o atât la Piteşti cât şi la Buzău.