N. D.
Cei care mai au obiceiul să ia la pas cartierele sau străzile importante din Ploieşti pot observa, cu această ocazie, că imaginile, din stânga sau din dreapta, se schimbă chiar de la o lună la alta. Astfel, fie mai apare o nouă construcţie, fie alteia, mai vechi, i se mai adaugă un element nou, în funcţie de noua destinaţie sau, din cauza vremurilor, i se aplică lacăt pe uşă, „moartea” afacerii punându-şi amprenta inclusiv pe florile din ghivece, rămase veştejite în faţa vitrinelor. Aşa se face că multe dintre zonele din Ploieşti îşi schimbă, treptat-treptat, „faţa”, altele fiind în aşteptarea unor posibile dezvoltări. Un exemplu, în ultimul caz, îl reprezintă şi strada Gh. Gr. Cantacuzino, un poster fixat în clame pe un gard anunţând ploieştenii din zonă despre elaborarea unui studiu de oportunitate în vederea iniţierii Planului Urbanistic Zonal „Ridicare restricţii de construire, modificare regim aliniament şi aliniere, schimbare destinaţie din zonă predominant rezidenţială cu blocuri cu regim de înălţime P+2+4, P+5+10, în zonă mixtă de locuinţe/instituţii şi servicii”. Cum, de regulă, un astfel de anunţ face parte din procedura ce vizează consultarea publică, documentaţia în acest caz putând fi analizată la sediul Direcţiei Generale de Dezvoltare Urbană, cei interesaţi să transmită un punct de vedere privind modificările urbanistice ale străzii str. Gh. Gr. Cantacuzino o pot face până pe data de 14 mai a.c.