Neuropatia diabetică, una dintre cele mai frecvente complicaţii ale diabetului, care de multe ori este invalidantă, este subdiagnosticată în România, susţin specialiştii de la Societatea de Neuropatie Diabetică – Neurodiab, citați de Agerpres. „Conform unui studiu realizat în România, la care au participat 25.000 de persoane diagnosticate cu diabet, s-a concluzionat o prevalenţă mare a neuropatiei nediagnosticate (52% dintre pacienţii care au răspuns „Nu” la întrebarea „Aveţi neuropatie?” au prezentat simptome ale neuropatiei diabetice) şi s-a arătat că severitatea neuropatiei are un impact major asupra calităţii vieţii. Conform Institutului Naţional de Diabet, Afecţiuni Digestive şi ale Rinichiului din SUA, neuropatia diabetică are o incidenţa de 60-70% în rândul diabeticilor, cea mai mare fiind la persoanele care au diabet de cel puţin 25 de ani”, se arată într-un comunicat remis presei.
Neuropatia diabetică este un tip de leziune a nervilor care poate apărea în cazul persoanelor cu diabet zaharat. Nivelul ridicat de zahăr din sânge (glucoză) poate provoca leziuni ale fibrelor nervoase în întregul corp, cel mai des neuropatia diabetică afectând nervii picioarelor. Simptomele pot varia de la durere şi amorţeală la nivelul extremităţilor până la afecţiuni ale sistemului digestiv, tractului urinar, boli cardiovasculare. Pentru unii oameni, aceste simptome sunt uşoare, însă pentru alţii, neuropatia diabetică poate fi dureroasă, dizabilitantă şi chiar fatală. Cele mai des întâlnite semne şi simptome în neuropatia diabetică sunt: scăderea sensibilităţii la atingere, pierderi de echilibru, ameţeala la ridicarea bruscă de pe scaun sau din pat, slăbiciune şi/sau dureri ale membrelor, senzaţii de arsură sau furnicături ale membrelor, balonare, vărsături, diaree sau constipaţie, probleme de urinare, afectarea vederii – vedere înceţoşată, dureri oculare, tahicardie fixă. „Neuropatia diabetică este o afecţiune care trebuie diagnosticată cât mai rapid, deoarece este cea mai frecventă complicaţie a diabetului zaharat. Este nevoie de un efort susţinut din partea tuturor factorilor implicaţi, astfel încât, după ce e diagnosticată, această afecţiune să fie tratată şi monitorizată cât mai eficient. Societatea de Neuropatie Diabetică – Neurodiab continuă să organizeze evenimente adresate personalului medical implicat în îngrijirea pacienţilor cu diabet zaharat pentru îmbunătăţirea continuă a cunoştinţelor în domeniu, în concordanţă cu ultimele ghiduri şi studii internaţionale în neuropatia diabetică”, a declarat prof. dr. Gabriela Radulian, preşedintele Societăţii de Neuropatie Diabetică – Neurodiab, potrivit comunicatului de presă.