În fiecare an, a devenit o tradiție ca la 9 Mai să sărbătorim Ziua Europei, celebrând pacea și unitatea în Europa. Această dată marchează aniversarea declarației Schuman, pe care anul acesta o vor sărbători și delegațiile UE din întreaga lume. În 2018, Europa marchează „Anul european al patrimoniului cultural”, cu obiectivul principal de încurajare a tuturor cetățenilor să descopere și să aprecieze patrimoniul cultural național, respectiv european. Patrimoniul cultural ne modelează personalitatea și viața de zi cu zi. El este parte integrantă a orașelor, peisajelor și siturilor arheologice din Europa.
Europa este o comunitate de state ce cultivă un set de valori comune şi un ideal politic, toate acestea fiind reprezentate prin deviza Uniunii Europene: “Unitate în diversitate!”, care simbolizează faptul că, prin intermediul Uniunii Europene, populaţia europeană este unită în promovarea păcii şi prosperităţii, şi că diversitatea culturală a Europei, de tradiţii şi de limbă, constituie un element pozitiv pentru acest continent.
Orice ţară care alege în mod democratic să adere la UE preia şi valorile fundamentale de pace şi solidaritate ale Uniunii. Aceste valori prind contur prin dezvoltarea economică şi prin garantarea unui nivel de viaţă decent pentru toţi cetăţenii. Vorbim aici de un ideal european care este în sine, o realitate în devenire, care va continua să înflorească în ciuda eventualelor obstacole.
Pentru noi, prahovenii, ziua de 9 Mai are semnificații multiple: Ziua Independenței de la 1877, Ziua Europei, Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua Orașului Vălenii de Munte. Suntem mândri că facem parte din Europa, apartenența la marea familie europeană o simțim sărbătorind valorile naționale, valorile europene, cu toată încărcătura emoțională sau politică.
Suntem mândri că reprezentăm o mică parte din ”Leagănul civilizației”!
La mulți ani, Europa!
Deputat PSD Prahova,
Rodica Paraschiv
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru web. Dacă continuați să utilizați acest site, vom presupune că sunteți mulțumit de acesta.Ok