N.D.

Conducerea filarmonicii ploieştene va fi, în această săptămână, iniţiatoarea unui concert care este considerat unic la nivel naţional. Astfel, pe data de 24 mai va avea loc unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale primăverii, care este intitulat „Classic Meets Romanian”, un concert extraordinar în care vor fuziona patru genuri muzicale diferite, respectiv rock, simfonic, ethno şi jazz. Având în vedere numărul mare de muzicieni care vor evolua în cadrul acestui concert, evenimentul va avea loc, începând cu ora 19.00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti. Practic, vor evolua peste 100 de artişti, acompaniaţi de Orchestra Simfonică la al cărei pupitru dirijoral se va afla directorul filarmonicii ploieştene, Vlad Mateescu, membrii Orchestrei Populare „Flacăra Prahovei”, condusă de Marian Dovîncă, şi Ploieşti Jazz Trio, trupa de jazz formată din Sorin Zlat (pian), Răzvan Cojanu (contrabas) şi Laurenţiu Ştefan (tobe). Printre cei care vor mai susţine reprezentaţii se vor regăsi şi solişti vocali ai filarmonicii ploieştene – Cezar Ouatu, Adriana Deaconu, Traian Frîncu şi Gelu Voicu.
Evenimentul este înscris în proiectul „România 100 – Sărbătorim împreună”, dedicat aniversării Centenarului Marii Uniri. După cum arată şi programul acestui concert, pe aceeaşi scenă se vor regăsi artişti români de pe ambele maluri ale Prutului, având în vedere faptul că invitatul special al serii va fi Alex Calancea, care va veni însoţit de band-ul format din Serghei Ivanov – pian, Saric Vatavu – chitară şi Nickel Russu – tobe. Lider al grupului, Alex Calancea s-a format în calitate de chitarist în trupa „Millenium”, iar primul album propriu, „Roadto Home”, de fusion-instrumental, a fost lansat în 2012.
De menţionat, „Classic Meets… „, proiect iniţitat de Vlad Mateescu, a pornit cu „Classic Meets Greek”, evenimentele organizate cu acest prilej bucurându-se mereu de un real succes, fiind bazate pe prezentarea de muzică tradiţională a popoarelor prelucrată pentru orchestra simfonică. De această dată, în concertul din data de 24 mai, „Classic Meets Romanian” va valorifica folclorul românesc şi va demonstra că în România şi Republica Moldova bate aceeaşi inimă. Tichetele se găsesc la Casa de Bilete a Filarmonicii, la Agenţia Teatrală, la preţuri de 30 de lei – tarif întreg, 20 de lei pentru pensionari şi 5 lei pentru elevi şi studenţi.