Din Est, de la Cotul Donului, în incinta Domului

Corespondenţă din Paris
de la Fl. Tănăsescu

Poate comitem o impietate, poate nu. Dar, după cum unii au falsificat istoria cu bună ştiinţă, o corespondență trasă la tema despre români şi locul lor alături de Napoleon – da, Napoleon Bonaparte! – nu poate face obiectul unor revendicări de natură materială nici măcar după Codul civil al aceluiaşi… Napoleon.
Luni, 28 mai 2018. Paris. Domul Invalizilor. Se cântă „Marseillaise”. Preşedintele habar nu avem cărui stat este primit cu fastul şi pompa de rigoare: se cântă Imnul Franţei, garda îi dă onorul şi aşa mai departe.Formalităţile au fost îndeplinite.
Înapoi, în timp. În Dom şi-a găsit liniştea împăratul Napoleon. Nu puţini sunt turiştii care trec, fac fotografii şi apoi întreabă care-i drumul cel mai scurt spre Arcul de Triumf sau către Turnul Eiffel. Trec, fiindcă, nu-i aşa, trecătoare-s toate pe lumea asta.
Sau trecute în uitare. La noi, lumea este pregătită pentru sărbătorirea Centenarului. Apoi, va fi dat uitării şi anul 1918.
Aşa au fost daţi uitării şi Tudor Vladimirescu, şi pandurii lui. Aşa au devenit „eroi necunoscuţi” şi soldaţii români căzuţi pe câmpurile de luptă în Primul şi-al Doilea Război Mondial.
Înapoi, în timp, despre români şi istoria lor, în capitala Franţei. Nu, nu doar Napoleon sau Rouget de Lisle (autorul Marseillaisei) sunt „obiective” de trecut la activul unei vizite în impunătorul Muzeu al Armatei din Paris (Domul Invalizilor), ci şi uniformele pandurilor de la 1821, expuse în vitrine.
Cineva ne spune că aparţin epocii în care Tudor a rostit „Şarpele, când îl doare capul, iese la drumul mare”. Poate da, poate nu. Senzaţia este că mai repede l-am uitat noi pe Vladimirescu decât francezii. Sau, poate, de complezenţă, vom marca, peste trei ani, două centenare de când a fost, zic istoricii noştri, trădat de grecii de la „Eteria”. Numai de ei?…
Înapoi în timp, mai aproape de zilele noastre. Imagini cu soldaţi de pe Front de l’Est (Frontul de Est) din Primul Război Mondial te cutremură. Cine i-a fotografiat? Cine a avut tăria de a se apropia de targa pe care un muribund – poate un roman, poate un husar – rostea printre lacrimi de moarte numele mamei, numele iubitei, numele tatălui? Dumnezeu ştie!
Şi mai aproape de zilele noastre. În Domul Invalizilor „rulează” filme din arhiva celui de-Al Doilea Război Mondial. Tranşee… Gropi… Bombe… Gemete… Cruci…
Imagini şi din Vest şi din Est. Din Est, de la Cotul Donului, în incinta Domului.
Ce ciudat; le vezi fețele de copii şi te gândeşti că nu puţini dintre ei sunt „Eroi Necunoscuţi”. Iar în urma lor, venim noi, cei vii, care le păstrăm „pioasă amintire” de Ziua Eroilor şi cam atât.
Luni, 28 mai 2018. La Paris, la Domul Invalizilor, s-a cântat Marseillaise. Preşedintele nu ştim cărei țări – de ce să nu existe şi şefi de state necunoscuţi? – a primit onorurile militare de la soldaţii francezi. Iar fanfara cânta „Allons enfants de la patrie”.
Doar Napoleon, sub comanda căreia erau şi pandurii lui Tudor Vladimirescu, şi eroii necunoscuţi din cele Două Conflagraţii Mondiale (ce mai contează inadvertența temporală la scara istoriei?) nu luau poziţia de drepţi. Doar ascultau…
Coincidenţă sau nu; în apropierea Domului Invalizilor, la o terasă, se aude ABBA cântând melodia „Waterloo”.
Coincidenţă sau nu? Mai degrabă nu. Fiindcă, după cum fiecare om îşi duce crucea sa, fiecare ţară are „Waterloo-ul” ei.
În rest, ne pregătim de Centenar…