F.T.

Ieri, polițiști din Prahova și din cadrul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române au descins în 23 de locații din județ, la persoane bănuite de furturi din tiruri.
„Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada februarie – mai a.c., persoanele bănuite ar fi sustras bunuri din tiruri care transportau marfa de la depozitele unor centre comerciale. Ulterior, vindeau bunurile către diverse magazine din județul Prahova sau către diverse persoane”.
Prejudiciul estimat de către anchetatori a fost estimat la aproximativ 200.000 de lei.
Până aseară, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova urmau să fie conduse, pentru a fi audiate, 29 de persoane.